De ce facem Poc

Nu sînt economist şi nu sînt specialist. Drept pentru care, pentru mine cel puţin, criza economică băştinaşă rămîne un mare semn de întrebare. Şi cum nu am (încă) nevoie de lecitină pentru ţinerea de minte, nu fac altceva decît să rememorez declaraţiile făcute cu cîteva luni în urmă de Il Presidente : la noi nu se pune acut problema crizei ; Românica nu este atît de puternic racordată la circuitul financiar mondial încît valul să ne măture şi pe noi etc., etc. Asta a fost valabil pînă în noaptea de Anul Nou. După urarea de « La mulţi ani », s-a întors şi foaia. Drept pentru care domnia sa, criza, ne-a pocnit în moalele capului de nu ne-am mai văzut : curbe de sacrificiu, şomaj, taxe şi impozite bine umflate, în numele reducerii salariilor gomflate a cîteva sute de cetăţeni – raşchetat veniturile a peste un milion de oameni şi tot aşa. Plus cireaşa de pe clanţă cu prognozele economice : cum apărea vreuna mai de Doamne-ajută, cum reformula Cotroceniul cu scăldare într-un negru fundamental. În peisajul ăsta bun numai de o piesă gen « Sechestraţii din Altona » parcă mă bate gîndul că isteria crizei este programată şi dirijată în oarece laboratoare politice din subterane de palat politic, avînd un scop şi o ţintă bine determinate. Nu contest existenţa crizei financiare globale şi nici din plina desfăşurare a celui de-al patrulea război mondial. Un război indus de marii lideri ai finanţelor mondiale pentru o reaşezare a imperiilor economice. Asta se vede cu ochiul liber şi nu trebuie să sălăşuieşti pe Wall Street pentru a înţelege fenomenul ; este la fel de vizibil şi din Papua – Noua Guinee. Cruce îmi fac văzînd cum face criza şpagatul la noi : preţurile se umflă şi nu cu pompa de bicicletă. Eu îmi fac sîmbăta cumpărăturile de la hipermarket şi văd umflăturile de la etichetele din rafturi. În România, « Criza-Poc » (nu am zis Criza-Boc, că nu sînt răutăcios) păleşte consumul taman la mir. Omul e trimis să strîngă cureaua, de preferinţă în jurul gîtului. Şi dau exemplu raportat la un alt stat UE asaltat de criză : Germania. Nu spun de la mine, citez din ce îmi spune un student braşovean, masterand pe acolo : « Criza a adus în Germania ieftiniri în supermarketuri. Pîinea toast (500 grame) s-a ieftinit de la 0,49 la 0,45 euro, laptele 1,5 grăsime, la tetrapak a ajuns 0,49 euro, iar cel de 3,5% grăsime – 0,55 euro (de la 0,89), pulpele de pui fără os au ajuns 2,29 euro, carnea de porc fără os şi fără grăsime – 4 euro, 10 ouă – 0,95 euro, brînza Gouda, 400 grame – 1,89 euro ». Este suficient să vezi preţurile la noi, chiar şi la actualul curs leu/euro : Gouda – circa 40 lei kilul (adică aproape 10 euro), ouăle – cu 10-20 cenţi mai scumpe la zece bucăţi, laptele peste un euro litrul la tetrapak. Şi tot aşa. Că de aia facem Poc. Este adevărat, pentru a respecta justa cronologie, mai întîi am făcut Boc. Deja ştim cine plăteşte preţul. Cît despre autenticitatea ei economic-obiectivă... să nu mai discutăm. Este suficient a vedea cine trage foloasele în urma isteriei induse. Şi cine face bani, inclusiv din ajutoare statale pentru întreprinderi, dar şi cine (sau mai ales) are pretextul să coboare milităria din pod (autoritatea, sistemul autoritar, totalitar, etc., denumirea contează mai puţin). Am zis !