marți, 26 ianuarie 2016

Miza jocului

Mă dau de gol: cît a fost școala de lungă, am fugit de matematică ca dracul de tămîie. Am ales umanul nu neapărat din nesmintă iubire față de Georg Buchner sau Kasimir Edschmid, ci mai degrabă izgonit de integralele lui Wallis sau Euler–Poisson. Partea proastă este că, deși am încercat din răsputeri să nu dau nas în nas cu alde Euclid, figura nu mi-a reușit nicicînd. Am ales ca facultate științele juridice, preferînd codul de procedură civilă logaritmilor și binomului lui Newton. Și m-au pocnit în moalele capului, la Facultatea de Drept a Universității București cu Șirul lui Fibonacci. M-am făcut gazetar, cu oarece decenii în urmă, fericit să scap de matematici. Și iarăși am tras paiul scurt pentru că, vreau, nu vreau, și aici trebuie să aritmeticesc. Și cum nu am încotro, resemnat, mă aplec iarăși asupra cifrelor. Categoric, nicicînd nu pot fi fericit cînd dau cu nasul de ce am fugit toată viața. De aritmetici. Dar, uite, că mai sînt și utile pe la casa omului. Pardon, pe la pagina omului. Mai cu seamă cînd te convingi că de ce ți-e frică de aia nu scapi. Așa că am purces la aritmetici bugetare. Evident, la bugetul tehnocraților, că am eu ce am cu ăia care își lipesc pe fund sau pe cap diverse etichete, de la Nike la tehnocrat și de la Adidas Puma la specialist. Că cam (fără scuzați!) tot aia este. Și ce văzu nematematicianul din mine? Păi văzu că el, tehnocratul (chiar dacă el, la Finanțe e o ea) a calculat bugetul național – că d-aia e specialist(ă) – la un curs euro-leuț de 4,42. Dășteaptă ființă mi-am zis. Numai că ce să vezi? Leul, în ticăloșenia lui fără margini, se dă cu săniuța. La vale. Și de la începutul anului, cam zi de zi, se depreciază cu circa 0,10-0,13% pe zi. Ajungînd la aniversarea Tovarășului (26 ianuarie pentru cei născuți după 1990) la 4,53 lei/euro. Cu tendință clară de depeciere spre – zic prognozele netehnocraților – 4,70/4,75 spre luna a doișpea a anului în curs. Evident, întrebarea primară este pe ce s-au bazat ăia cu tehnocrația care salvează România (am zis România, nu altceva) cînd au estimat un 4,42? Că ultima data cotația la acest nivel a fost prin 6 mai 2015, iar anul s-a închis la un dizgrațios 4,52. Iar la momentul calculării bugetului se scălda în zona lui 4,48 cu tendințe de creștere zilnică. Și, în cazul ăsta, pentru că, totuși îmi vine greu – și este împotriva bunelor maniere – să îi suspectez pe domnii și doamnele tehnocrați/tehnocrate de prostie, alunec și eu cu sîrg spre faimoasele teorii ale constipației. Pardon, conspirației. Și mă întreb cui folosește manevra de depreciere constantă a leului raportat la euro, dar și raportat la dolar. Bugetului de stat? Nu prea, căci acciza e calculată la un curs lejer hipotrofiat de actualul, așa că nu face bugetul șunculiță din diferența de curs la acciză. Cetățeanului român docil și contribuabil? În nici un caz, că respectivul fazan (unde mă încadrez și eu cu maximă nădejde) pierde zi de zi cam la toate capitolele. Și atunci cine cîștigă din perfidul joc tehnocrația (vezi rima de mai sus)-BNR? Propun să ne facem manichiura pentru estetica număratului pe dește și să aritmeticizăm. Benzina. Motorina. E raporată la cursul dolarului plus cotația barilului pe piața internațională. Cine vinde carburanții în România? Companii naționale? În nici un caz. Este monopol exclusiv al multinaționalelor. Și acum, matematici: în 2008, barilul era 147 dolari. Motorina costa 3,77 lei. La 170 dolari barilul, în 2014, motorina era la 6 lei.. În 2015, la 40 dolari barilul, motorina era 5,10 lei. Acum, la sub 30 USD, este 4,40. Barilul a scăzut cu 75%, prețul carburantului la pompă, doar cu 25%. Diferența nu se duce în buzunarul bugetului, ci la multinaționale. Că taxele pe carburanți sînt nesimțit de mari, e una. Dar, incontestabil, prețul carburantului auto FĂRĂ TAXE e mai mare în România decît în UE. Fără taxe un litru de motorină este mai scump în România decît în Suedia, Irlanda, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Germania sau Franţa. Astfel, un litru de motorină fără taxe costa pe 11.01.2016 circa 0,44 euro, în România, în timp ce acelaşi produs costa în Austria 0,4 euro, în Germania 0,36 euro iar în Franţa, 0,36 euro. La final, cu toate taxele incluse, un litru de motorină în România costa 1,032 euro, mai mult decât în Germania (0,99 euro), Ungaria (0,99 euro), Austria (0,98 euro) sau Luxemburg (0,88 euro pe litru). Ca să nu mai spunem că forța de muncă din domeniu este în România de circa cinci ori mai ieftină decît în țările mai sus enunțate. Deprecierea leului, în concluzie, pentru că prețul carburantului ținte cont, la pompă și de asta, face gușa groasă companiilor străine și golește buzunarul băștinașilor. Și cine mai cîștigă? Evident, ăia care facturează în euro la cursul zilei. Și cine sînt? Furnizorii de energie electrică (nici o companie națională, toate cedate multinaționalelor). De telecomunicații (nici o companie națională, toate fiind din zona multinaționalelor). Celor din retail (nici o companie națională). La o atare aritmetică este cam greu să nu gîndești că există o regulă a jocului fixată de conivență de companiile străine, alături de BNR, cu un guvern parașatuat (participiul verbului, nu substantivul comun parașută/parașute) de la Bruxelles de către marii beneficiari ai perversei dar constantei deprecieri. Am zis!

joi, 7 ianuarie 2016

Ministerul Cinismului Public

„În Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt locuitori săraci care ştiu să facă ceva pe doi lei, ceea ce românul nu mai face de ceva vreme” (Anca Dana Dragu Paliu, ministru de finanțe tehnocrat) „Cum poţi să zici «am trăit fără nici un venit» timp de şase luni? Ce ai făcut? Ai vînat, ai săpat după rădăcini?” (Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice). Și aici ar trebui pus punct. Nu pentru că nu ai avea ce comenta, ci pentru că, în urma unor asemenea afirmații publice făcute, respectiva doamnă ministru și onorabilul secretar de stat ar fi trebuit să își prezinte demisiile asezonate de scuze publice. Nu bînguieli pe facebook, din categoria ”n-a fost chiar așa”. Să și explicăm. Cuvîntul ministru derivă din latinescul minister (la rîndul lui derivînd din termenul minus = mai puţin). Acest termen este rădăcina etimologică a cuvîntului ministru (persoană care este în slujba unei autorităţi sau a unei instituţii) şi a cuvîntului minister (activitate de slujire a unei autorităţi). În lumea romană termenii indicau în primul rînd lictorii (persoane care însoţeau pe înalţii demnitari, mergînd înaintea lor şi purtînd fascii ca semne ale puterii), dar şi sclavii sau liberţii care slujeau casa imperială. Termenul minister este în strînsă legătură cu sensul etimologic de slujire. Așadar, etimologic vorbind (dar nu numai) ministru este persoana care slujește. Slujește interesele națiunii, interesele cetățeanului. Aceasta este valoarea și semnificația termenului. Filosofic vorbind, cel care guvernează, într-o societate modernă, democratică, conformă valorilor europene, este un slujbaj devotat bineului contribuabilului. Nu mai explic și ce înseamnă devotament. Este suficient a spune că a fi devotat (vezi și jurămîntul de ministru în România) nu înseamnă în nici un caz să îi insulți pe cei în slujba cărora ești. Adică taman ce au făcut respectivii doi conducători ai ministerului finanțelor publice. Scuzați, ai ministerului cinismulu public. Afirmațiile celor doi sînt cinice, frizează (scuzați violența termenului) nesimțirea. Jignesc bunul simț și inteligența unei națiuni. Denotă disprețul guvernantului față de guvernat. Spiritul de vechil pe moșie. Caracterul îmbuibatului care își este sieși suficient. Și mă opresc aici. De fapt, rolul conducătorilor Ministerului Finanțelor Publice este – cel puțin teoretic – cel de a găsi soluții și de a construi proiecții care să ducă la creștere economică. Să identifice politici fiscale de stimulare a producției de valori și a productivității. De a identifica politici fiscale intervenționiste care să ducă la dezvoltarea sectoarelor producătoare de plusvaloare, inclusiv în sectorul public. Ministerul Finanțelor Publice, construind bugete, construiește și consolidează o societate, în fapt. Mai marii finanțelor ar trebui să fie strategii dezvoltării economice, sociale, culturale. Ei sînt cei care au la îndemînă pîrghiile generatoare de bunăstare individuală și națională. Ale realizării echilibrelor în zonă de ascendență economică, nu de sărăcire și îndobitocire. Desigur, aceasta este teoria. În practică, ministrul finanțelor și secretarul de stat al aceluiași minister, tehnocați, după cum au fost definiți ei de președintele României, sînt fundamental paraleli cu aceste lucruri. Ei doar sfidează, insultă, jignesc. Nu au competență, ci doar cinsim. Nu este o afirmație subiectivă, ci o rezultantă a ceea ce au făcut și au spus de cînd sînt slujitorii contribuabililor aflați la vîrful finanțelor publice. Slujiori, pardon, miniștri, care... ne salută de mamă, afișînd o lejeră stare de greață față de cei care îi îndoapă cu bani sub forma unor excesive taxe și impozite. Am zis!

miercuri, 23 decembrie 2015

Am cîștigat o gaură

Și au trecut 26 de ani. Un sfert de veac și un pic de cînd s-a ieșit în stradă. De cînd s-a murit în stradă. Sincer, nu aș fi vrut să scriu despre acest lucru. În primul rînd pentru că eu însumi nu sînt convins dacă pot să spun dacă e aniversare sau comemorare. Dar imboldul de a face un bilanț nu mă lasă în pace. Citeam, nu mai știu exact unde, un rezumat al datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Cîțiva indicatori, nu neapărat ăi mai relevanți, comparativ 1990 – 2016. Și ce să vezi? Consumul de carne pe cap de locuitor a scăzut cu 4%. O fi de la sărăcie, o fi de la faptul că românii, tot mai mulți, se îndepărtează de consumul nesănătos de carne... Consumul de unt s-a redus de trei ori acum față de 1990. Nu față de 1989, ci față de 1990, repet, pentru a nu se crea confuzii. În schimb a crescut similar cel de margarină. Care nu este neapărat mai sănătoasă, ci doar mai ieftină. S-a dublat, în schimb, consumul de bere. Și a crescut cel de alcool. Ceea ce ar putea spune multe despre starea de spirit a populației. Și a crescut datoria externă a României. De la ZERO în 1990 la 94 miliarde de euro acum. Plus datoria publică, tot de la zero, la 54 milioane de euro. Astea au crescut. Ca și numărul de pensionari. De la 3,7 milioane, la 5,2 milioane. Și a scăzut numărul de salariați de la 8,2 milioane la 4,5 milioane. Dar, desigur, am cîștigat foarte multe. Am cîștigat pluripartidism. Am cîștigat o constituție care garantează existența democrației. Și libertatea de a comunica. Este adevărat, apar tot mai multe legi care îngrădesc această libertate. Și care mînă turma de oi în țarc. Am cîștigat dreptul la liberă circulație și am cîștigat multe drepturi cetățenești. Și libertăți. Le citim și în Constituția României. Articolul 47 spune: ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Dar Romînia este țara membră UE cu cel mai mare procent al sărăciei absolute. Art. 49 adaugă: ”Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Dar în România, în sistemul de protecție a copiilor se întîmplă cele mai mari fărădelegi iar copiilor instituționalizați, în numele unor așa-zise principii le este interzisă calea dobîndirii unei familii adoptive. Articolele 32 și 34 susțin: ”Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.”. Numai că părinții scot sume imense din buzunar pentru a cumpăra manualele și nu numai și pentru a cotiza pentru întreținerea școlilor publice într-un sistem în care învățămîntul este gratuit. ”Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat (zice aceeași Constituție). Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.” Taman așa este. Bolnavii cronici și aparținătorii lor cunosc foarte bine cît de garantat este dreptul la sănătate. Și cum e cu legea ocrotirii sănătății. Pe nervii, răbdarea, banii și chiar viața lor. Așa că am putea spune că, pe hîrtie, românii au cîștigat foarte mult în acești 26 de ani. Și sînt sute de argumente. Dar bine scuturat acest cîștig ar putea fi cuantificat într-o simplă propoziție: am cîștigat, de fapt, o gaură. O gaură în steag. Dar, desigur, toate acestea nu sînt altceva decît comentarii răutăcioase. În fond, consumul de varză în România lui 2015 s-a dublat față de 1990.

marți, 22 decembrie 2015

Scrisoare către Moș Crăciun

Bă, dragă Moșule! Bă Joulupukki, cum îți zic finlandezii. Sau Mikulás, cum îți zic ungurii, ori Baba Noel (iranienii), Santa San (japonezii), Ded Moroz (rușii), lămurește-mă și pe mine cu cîteva lucruri. De vreo douăj’ de ani încerc să înțeleg cum vine chestia asta cu Spiritul Crăciunului și tot nu reușesc. Este adevărat, an de an, primesc pe SMS mesaje care de care mai lămuritoare, de genul: ”Pe la ferestre cad steluțe, iar pe foc sînt sărmăluțe, bradul e împodobit, moșul e din nou grăbit, peste tot e bucurie și Crăciunul iarăși vine.” Sau: ”Pe la colțuri unii spun, că există Moș Crăciun. Că i-ați scris și c-o să vină, să vă aducă în pumni lumină! Lîngă brad și lîngă foc, Să vă aducă mult noroc!” Ăstuia ce să-i mai spun? Că în pumni l-aș ține pe expeditor? Ori mesaje de genul: ”Rețeta de Crăciun: se ia binecuvîntare, se adaugă un strop de soare și o pulbere de stele se amestecă-ntre ele, se mai pune bunătate și iertare de păcate și iubire cît cuprine, iar de la Iisus Hristos s-aveți un Crăciun frumos.”, ”Lovi-te-ar trenul fericirii, trăsnite-ar fulgerul iubirii, cădea-ţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu LA MULŢI ANI!” Ăstuia nu i-am mai urat să-l lovească pe el trenul. I-am cunoscut soacra. Pe facebook, nu mai vorbesc: “Să ningă în noaptea de Crăciun cu vise împlinite! Învaţă să visezi, păşeşte dincolo de real, CRĂCIUNUL face minuni!”; “Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gîndeşti la persoanele speciale din viaţă și tu eşti una dintre acele persoane minunate! Să ai un CRĂCIUN FERICIT!”; ”Lumina sfîntă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic Crăciun. Sărbători de vis alături de cei dragi!” Dar să revin la chestiune. De parcă nu mi-ar ajunge SMS-urile, posturile de televiziune mă lovesc și ele cu dovezi incontestabile ale aceluiași spirit. E drept, un pic diferit. Aici se îmbulzesc politicienii mai ceva ca milogii la sarmalele de la moaștele Sfîntului Pafnutie să facă fapte de bine. Cu ochii lejer dați peste cap și cu oftaturi suave în gușe, îi vezi țopăind la cămine de bătrîni, la leagăne de copii, la unități destinate persoanelor cu disabilități, pe la sărmani, împărțind voinicește pungi și turuind despre Spiritul Crăciunului. Și tot aceleași televiziuni îmi bombardează retina amețind secvențe ale sărăciei umane cu secvențe ale desfrîurilor culinare. Evident, toate acestea în numele Spiritului Crăciunului. Și acu’ vin și eu la întrebarea care mă frămîntă: de ce trebuie să fim mai buni DOAR de Paști și de Crăciun? De ce nu ar fi normal să fim ÎNTOTDEAUNA mai buni? Mai toleranți, mai deschiși la suflet și la minte? Iubirea de aproape, grija față de cel sărman, caritatea, se fac numai în campanii? Fix de două ori pe an și înainte de alegeri? Și încă ceva ce iarăși nu reușesc să înțeleg: de ce trebuie făcută paradă de caritate? De ce este musai să se anunțe cu surle și trîmbițe că DAI DE POMANĂ? Caritate înseamnă atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie (DEX). Nu înseamnă reclamă și tam-tam, nu înseamnă paradă și, mai ales, nu înseamnă o bifă și o negociere cu Ăl de Sus. Chestiuni greu de înțeles însă la un popor la care zîmbetul este o întîmplare și toleranța un accident. Și, apropo de Spiritul Crăciunului: Moș Crăciun cu suflet bun să v-aducă, în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio, brazilience-n custodie! Haide, gata cu VISAtul, că ți s-a ars cozonacul!

miercuri, 16 decembrie 2015

Răbdare și tutun

Doamne, încep să mă simt ca un grup de cercetători britanici. Adică să iubesc statisticile (căci cam așa operează respectivii: iau o mie de proaspăt decedați și văd, statistic vorbind, cîți dintre ei ascultau valsuri. Apoi vin cu bomba: în 63% din cazuri, persoanele care ascultă vals mor). Și ce zic statisticile astea (de data asta trag cu coada ochiului la INS): cică un român din cinci fumează. Adică 20%. Adică 3,6 milioane dintre cei care viețuiesc în țară. Și acum să aritmeticizămm, pornind de la constantele date de guvernele României, respectiv ce încasează statul la fiecare pachet de țigări vîndut: 6,35 lei acciza (la fiecare pachet, repet), 1,80 lei taxa de viciu, 3,72 lei TVA. Adică 11,87 lei din total cost 15,50 lei/pachet. Și acum să ne dăm cu presupusul. Să zicem (doar să zicem), că, urmare a legii antifumat (lege europeană, de altfel, aplicată, în sfîrșit, și în România), vicioșii ăștia de fumători își vor reduce investiția în ”iarba dracului” cu un sfert numai. Adică mai puțin cu șapte pachete pe lună. Și iarăși aritmeticizăm: 7 pachete x 3.600.000 vicioși x 11,87 lei x 12 luni, totul împărțit la 4,5 lei/euro = 798 milioane de euro. La care se adaugă în mod firesc și impozitul pe profitul rezulat din vînzările de țigarete. Și dacă e să fim ai naibii, mai adăugăm la neîncasări la bugetul de stat și ce se pierde de la cîrciumi (scade cifra de afaceri, scade acciza și taxa de viciu de la băutură, bașca TVA-ul de aici etc). La minima rezistență, bugetul consolidat al statului pierde lejer un miliard de euro pe an. Și iarăși ne întoarcem la abac (numărătoarea aia cu biluțe sau rîndunele): suma totală alocată programelor naționale de sănătate (aici intrînd, cancer, cardio-vasculare, diabet, proteze auditive, hemofilie și talasemie, boli neurologice, diagnostic cu aparatură de înaltă performanță, sănătate mintală, boli rare, boli endocrine, ortopedie, transplant, supleere renală – așa îi zice, pe bune! -, hepatice), adică 15 la număr, este, în 2016, de 878 milioane lei. Adică de 195 milioane euro. TOTAL. De cinci ori mai mică decît pierde bugetul de stat prin legea anti-fumat. Și reprezintă a șaptea parte din totalul bugetului alocat întregii sănătăți pe 2016. Desigur, interzicerea fumatului în toate spațiile publice aduce România în rîndul statelor europene, membre UE, și la acest capitol. Și este vorba, în cele din urmă, de un viciu. Plus consecințele. Bineînțeles, parlamentarii și oengiștii care au luptat mai ceva ca la Verdun pentru această lege, au luat în calcul toate aspectele. Și cel ce ține de sănătate, de confortul nefumătorilor, de buget, de economie națională și locală, de falimentele unităților de alimentație publică (pentru că vor fi și din acestea, dar nu în număr covîrșitor), de șomajul generat de aceste falimente și de creșterea cheltuielilor bugetare în zona de ajutor social etc., etc. Nici o clipă nu mă îndoiesc de aceste aspecte, dat fiind faptul arhicunoscut că România are în dotare parlamentari inteligenți, deștepți, atoateștiutori și puși numai și numai pe bine. Oameni obișnuiți să gîndească și să cîntărească pe termen lung. Categoric, factorul sănătate a primat în această decizie, iar cel ce ține de buget și economie națională au fost date la spate. Mi se pare firesc. Doar că sper că lucrurile nu vor fi lăsate la jumătatea lor. Băutura este mult mai toxică decît tutunul, sub toate aspectele: duce la morbiditate și mortalitate la modul direct, nu doar indirect (începînd cu accidente rutiere făcute sub influența alcoolului, cu victime, și terminînd cu alcoolismul, boală fără de leac). Deci, băutura va trebui iunterzisă, căci produce grave prejudicii. Apa... Da, da, apa. Știți cîți oameni mor înecați în lacurile, ștrandurile și rîurile României? Produce, așadar, mortalitate și cheltuieli mari la buget. Apa ar trebui interzisă. Aerul... În București, de exemplu, aerul respirabil este dus în zona de depășire a gradului de poluare. Oamenii îl inspiră și riscă să crape de cancer. Deci, aerul ar trebui interzis. Și peștele oceanic, căci este de notorietate conținutul mare de mercur și cianuri. Peștele oceanic ar trebui interzis, căci produce cancer. Carnea. Da carnea, consumul de carne poate duce – statisticile sînt de necontrazis – la distrugerea rinichilor. De aici dializă, care costă din buget, și mortalitate. Deci carnea ar trebui interzisă. Tot proteină periculoasă (cu efectul cărnii) are și fasolea. Și mazărea. La fel sînt și ciupercile comestibile și măslinele. Așadar, și acestea trebuie interzise. Citricele, la rîndul lor, pot produce un excedent de vitamina C în organism, Cu efecte cancerigene, iarăși. Așadar și citricele trebuie interzise. Iar acum stau și mă întreb cît de toxic este pentru România Parlamentul, în componența sa. Am zis.

Răbdare și tutun

Doamne, încep să mă simt ca un grup de cercetători britanici. Adică să iubesc statisticile (căci cam așa operează respectivii: iau o mie de proaspăt decedați și văd, statistic vorbind, cîți dintre ei ascultau valsuri. Apoi vin cu bomba: în 63% din cazuri, persoanele care ascultă vals mor). Și ce zic statisticile astea (de data asta trag cu coada ochiului la INS): cică un român din cinci fumează. Adică 20%. Adică 3,6 milioane dintre cei care viețuiesc în țară. Și acum să aritmeticizămm, pornind de la constantele date de guvernele României, respectiv ce încasează statul la fiecare pachet de țigări vîndut: 6,35 lei acciza (la fiecare pachet, repet), 1,80 lei taxa de viciu, 3,72 lei TVA. Adică 11,87 lei din total cost 15,50 lei/pachet. Și acum să ne dăm cu presupusul. Să zicem (doar să zicem), că, urmare a legii antifumat (lege europeană, de altfel, aplicată, în sfîrșit, și în România), vicioșii ăștia de fumători își vor reduce investiția în ”iarba dracului” cu un sfert numai. Adică mai puțin cu șapte pachete pe lună. Și iarăși aritmeticizăm: 7 pachete x 3.600.000 vicioși x 11,87 lei x 12 luni, totul împărțit la 4,5 lei/euro = 798 milioane de euro. La care se adaugă în mod firesc și impozitul pe profitul rezulat din vînzările de țigarete. Și dacă e să fim ai naibii, mai adăugăm la neîncasări la bugetul de stat și ce se pierde de la cîrciumi (scade cifra de afaceri, scade acciza și taxa de viciu de la băutură, bașca TVA-ul de aici etc). La minima rezistență, bugetul consolidat al statului pierde lejer un miliard de euro pe an. Și iarăși ne întoarcem la abac (numărătoarea aia cu biluțe sau rîndunele): suma totală alocată programelor naționale de sănătate (aici intrînd, cancer, cardio-vasculare, diabet, proteze auditive, hemofilie și talasemie, boli neurologice, diagnostic cu aparatură de înaltă performanță, sănătate mintală, boli rare, boli endocrine, ortopedie, transplant, supleere renală – așa îi zice, pe bune! -, hepatice), adică 15 la număr, este, în 2016, de 878 milioane lei. Adică de 195 milioane euro. TOTAL. De cinci ori mai mică decît pierde bugetul de stat prin legea anti-fumat. Și reprezintă a șaptea parte din totalul bugetului alocat întregii sănătăți pe 2016. Desigur, interzicerea fumatului în toate spațiile publice aduce România în rîndul statelor europene, membre UE, și la acest capitol. Și este vorba, în cele din urmă, de un viciu. Plus consecințele. Bineînțeles, parlamentarii și oengiștii care au luptat mai ceva ca la Verdun pentru această lege, au luat în calcul toate aspectele. Și cel ce ține de sănătate, de confortul nefumătorilor, de buget, de economie națională și locală, de falimentele unităților de alimentație publică (pentru că vor fi și din acestea, dar nu în număr covîrșitor), de șomajul generat de aceste falimente și de creșterea cheltuielilor bugetare în zona de ajutor social etc., etc. Nici o clipă nu mă îndoiesc de aceste aspecte, dat fiind faptul arhicunoscut că România are în dotare parlamentari inteligenți, deștepți, atoateștiutori și puși numai și numai pe bine. Oameni obișnuiți să gîndească și să cîntărească pe termen lung. Categoric, factorul sănătate a primat în această decizie, iar cel ce ține de buget și economie națională au fost date la spate. Mi se pare firesc. Doar că sper că lucrurile nu vor fi lăsate la jumătatea lor. Băutura este mult mai toxică decît tutunul, sub toate aspectele: duce la morbiditate și mortalitate la modul direct, nu doar indirect (începînd cu accidente rutiere făcute sub influența alcoolului, cu victime, și terminînd cu alcoolismul, boală fără de leac). Deci, băutura va trebui iunterzisă, căci produce grave prejudicii. Apa... Da, da, apa. Știți cîți oameni mor înecați în lacurile, ștrandurile și rîurile României? Produce, așadar, mortalitate și cheltuieli mari la buget. Apa ar trebui interzisă. Aerul... În București, de exemplu, aerul respirabil este dus în zona de depășire a gradului de poluare. Oamenii îl inspiră și riscă să crape de cancer. Deci, aerul ar trebui interzis. Și peștele oceanic, căci este de notorietate conținutul mare de mercur și cianuri. Peștele oceanic ar trebui interzis, căci produce cancer. Carnea. Da carnea, consumul de carne poate duce – statisticile sînt de necontrazis – la distrugerea rinichilor. De aici dializă, care costă din buget, și mortalitate. Deci carnea ar trebui interzisă. Tot proteină periculoasă (cu efectul cărnii) are și fasolea. Și mazărea. La fel sînt și ciupercile comestibile și măslinele. Așadar, și acestea trebuie interzise. Citricele, la rîndul lor, pot produce un excedent de vitamina C în organism, Cu efecte cancerigene, iarăși. Așadar și citricele trebuie interzise. Iar acum stau și mă întreb cît de toxic este pentru România Parlamentul, în componența sa. Am zis.

marți, 8 decembrie 2015

De ce nu îmi este dragă doamna Dragu

Doamna Dragu, Anca Dragu (Anca Dana Dragu Paliu, în formulă completă), actual ministru al finanțelor în cabinetul Cioloș, mă impresionase încă de la nominalizare: BNR, FMI, Comisia Europeană sunt instituții trecute în CV-ul ei. ”Asta știe”, mi-am zis alăturîndu-mă corului naivilor. Și mai-mai că riscam să îmi devină și dragă, evident, prin prisma competenței și calificării profesionale. Dușul rece a venit indecent de repede: zilele trecute, cînd doamna încă ministru al finanțelor publice s-a pus artistic pe copitele dindărăt – în chestiunea salariului minim pe economie – și a declarat cu emfază (a se vedea definiția din Dicționarul de Neologisme, ediția 1986) și suficiență: „în Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt locuitori săraci care ştiu să facă ceva pe doi lei, ceea ce românul nu mai face de ceva vreme”. O frază care este mai exactă decît o radiografie la plămîn, aș zice. Și aceasta pentru că demonstrează nu numai îngrijorătoare carențe profesionale, ci și tare de caracter. Jenante pentru o persoană instruită. Și acum să explicăm. Ca economist cu activitate (economist în BNR, FMI, Comisia Europeană), ca specialist în macroeconomie, cu doctorat în stabilități financiare internaționale, draga de doamnă Dragu ar fi trebuit să știe că, după TVA, principala sursă a bugetului de stat o reprezintă impozitul pe salarii. Abia apoi figurează accizele și celelalte taxe. Or, crescînd salariul minim, bugetul de stat categoric făcea gușa un piculeț mai mare. Se mai umplea cu ceva. Dar doamna ministru de finanțe a lipsit de lecția aceasta. Sau a avut notă și nu a mai învățat. Mai mult, creșterea salariului minim pe economie la nivelul a 1200 lei, de la 1 ianuarie 2016, nu ar avea un impact negativ pe cheltuielile bugetare, date fiind majorările salariale în zonă deja cuprinse în proiectul de buget de stat pe anul viitor. Dar draga doamnă Dragu nu a luat în calcul așa ceva. Este drept, aritmetica poate fi, de multe ori, grea, chiar dacă ai la îndemînă abacul cu rîndunele. Și să ne oprim aici la zona de gîndire finanțistă. Mult mai grav îmi apare celălalt aspect care se revarsă din jenanta ei declarație (vă rog, apreciați delicatețea eufemismului). Și aceasta pentră că draga doamnă Dragu demonstrează limpede cum îl apreciază ea pe cetățeanul român. Ca ministru, citez, draga Dragu ”are datoria morală de a încuraja politicile de incluziune socială și combatere a sărăciei în rândul celor mai vulnerabili dintre cetățenii României, care, deși muncesc, nu pot ieși din capcana precarității”. Nici poveste de așa ceva. Membra cabinetului Cioloș este fundamental dezinteresată de aceste aspecte. Membra cabinetului Cioloș pare a nu avea habar de faptul că proape 5 milioane de români se află sub pragul sărăciei (calculat după metoda Eurostat, în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor). Adică 22,6% din populația țării. Nu știe, sau și mai grav, nu îi pasă. Dragii doamne Dragu nu îi pasă nici de prevederile art. 47, alin. 1 din Constituția României: ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Și dacă nu îi pasă de cetățeanul român, care ar trebui., zice draga doamnă ministru Dragu, să se mulțumească cu un venit de 2 lei pe zi, că dacă indianul poate, trebuie să poată și românul, încep să mă întreb ce caută respectiva doamnă în țară, ce caută în guvern, ce caută la vîrful deciziei politicilor financiare? Pentru că draga doamnă Dragu ar trebui să își muncească materia cenușie pentru a dezvolta zona economică, pentru a găsi politici fiscale generatoare de prosperitate, pentru a aduce nivelul de trai al românilor la nivelul UE, nu al Indiei și Africii. Taman ceea ce draga doamnă Dragu ne-a anunțat limpede că nu intenționează a face. Exact de asta doamna Dragu nu îmi mai este deloc dragă. Am zis!