luni, 9 septembrie 2013

Cine nu muncește nu greșește

În politică a devenit o axiomă. În politica românească a ultimilor două decenii și ceva mărunt. Premierul Ponta a dus axioma pe culmile perfecții. De un an și jumătate el nu greșește. Pur și simplu, nu muncește. Nu muncește ca prim-ministru, pentru că prestații are. Mediatice, dar se cheamă că tot prestație este. Plină de transpirație, că or fi acum luminile de studiou reci, dar tot mai apar oarece broboane pe ici, pe colo. Este siderant, este aberant, dar de 18 luni încoace, substantivul ”economie”, cu întreaga sa familie de cuvinte a dispărut din discursul public. Opoziția (Blaga) autointitulată constructivă și locomotivistică și-a șters, așijdelea, termenii din vocabular. Iar țara, pe fondul acestui perpetuu talk show televizistic, înregistrează o continuă și galopantă creștere economică. Fundamental negativă. ”Jaloanele”? Tsunamiul falimentelor, insolvențelor, șomajului. Comentariile sînt de prisos. Statisticile, chiar și cosmetizate în atelierele INS, sînt relevante. Vorbesc de la sine. Ciudat este însă altceva. Poporul (”boborul”), în cvasiunanimitatea sa, tace bourește, în continuare. Și înghite valurile de rahat economic care îl îneacă. Nu că nu ar merita-o atîta timp cît termenul de meritocrație îi este străin. Cît stările emoționale îi dau raționalitatea elementară la o parte. Dar nici chiar logica mațului să nu îi mai funcționeze acestui popor profund patriot, inimos și ospitalier, darnic și prietenos? Brav și harnic? Explicația nu poate fi decît una singură. Și este dureroasă: statistic vorbind, 70 la sută dintre români (așa îmi zice votul de la parlamentarele trecute) sînt frenetici susținători ai nemuncii. Evident, pentru a nu greși, conform axiomei mai sus enunțate, nu pe motive de puturoșenie. Și atunci cum naiba să nu mă uit cu milă majoră în priviri la răsleții din politică care vor relansare economică, dezvoltare, locuri de muncă? Locuri de muncă? Piei drace, îți zice majoritatea de 70 la sută a votaților și votanților. Păi ești nebun, vrei să greșim? Vrei să muncim? Chiar NOI?

luni, 2 septembrie 2013

Guvernul porcilor

Îmi repugnă visceral orice formă de agresivitate. Inclusiv cea verbală. Titlul de mai sus își are, așadar, rădăcina, nu în impolitețe, agresiune, intenție de a insulta, ci în literatură. ”Vinovatul” nu este altul decît George Orwell. Că tot s-au împlinit, acum vreo două săptămîni, 68 de ani de cînd Orwell a publicat ”Ferma animalelor”, fantasticul roman-fabulă. Nu doresc, în rîndurile de față nici a mă pronunța în legătură cu Roșia-Montană și cu utilitatea/nocivitatea acestei exploatări. Și nici nu fac legătură cu recentele proteste. Subiectul este altul, chit că este direct desprins din Roșia-Montana. În urmă cu un an și jumătate, USL, cu un Ponta social-democrat extrem de vocal, transformau opoziția la proiectul Roșia-Montana în vehicul de erodat guvernarea PDL. ”Roșia Montana – rău” zbiera USL-ul. ”Patru picioare, rău, două picioare bun”, grohăiau porcii din ”Ferma animalelor”, sub conducerea Bătrînului Senior (Un vier premiat, de rasă Middle White, care inspiră de fapt Mișcarea de protest din carte). Și, sub această lozincă, porcii impun mișcarea revoluționară, apoi preiau Puterea în fermă. Instalați, post-revoluție, la putere, cu Napoleon în vîrful piramidei (Un vier de rasă Berkshire gras, mai degrabă fioros, singurul Berkshire de la fermă, nu prea vorbăreț, însă avînd reputația că face tot ce vrea), porcii schimbă treptat regulile pentru propriul lor interes. Pentru interesul direct al lui Napoleon și al apropiaților săi, în fond. Pînă la sfârșitul cărții, Napoleon și ceilalți porci învață să meargă pe două picioare și încep să se comporte asemenea oamenilor împotriva cărora s-au răsculat la început. Iar lozinca devine ”patru picioare rău, două picioare bun”. ”Roșia-Montana – bun”, ar spune noii Napoleon, Squealer ori Minimus. Și o și spun, în varianta contemporană de pe Dîmbovița. Ba o și fac, translatînd lozinca din romanul-fabulă al lui Orwell în realitatea unui act guvernamental al actualei Românii. Departe, așadar, de mine intenția de a insulta. Este o simplă constatare desprinsă din romanul-fabulă al lui Orwell. Două picioare rău, patru picioare bun; patru picioare rău, două picioare bun, spuneau porcii lui Orwell. Roșia-Montana rău, Roșia-Montana bun, spun acum omologii din nefabulă de la Palatul Victoria ca pură esență și emanație a USL. Paralela este logică, banală. Reală.