miercuri, 23 decembrie 2015

Am cîștigat o gaură

Și au trecut 26 de ani. Un sfert de veac și un pic de cînd s-a ieșit în stradă. De cînd s-a murit în stradă. Sincer, nu aș fi vrut să scriu despre acest lucru. În primul rînd pentru că eu însumi nu sînt convins dacă pot să spun dacă e aniversare sau comemorare. Dar imboldul de a face un bilanț nu mă lasă în pace. Citeam, nu mai știu exact unde, un rezumat al datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Cîțiva indicatori, nu neapărat ăi mai relevanți, comparativ 1990 – 2016. Și ce să vezi? Consumul de carne pe cap de locuitor a scăzut cu 4%. O fi de la sărăcie, o fi de la faptul că românii, tot mai mulți, se îndepărtează de consumul nesănătos de carne... Consumul de unt s-a redus de trei ori acum față de 1990. Nu față de 1989, ci față de 1990, repet, pentru a nu se crea confuzii. În schimb a crescut similar cel de margarină. Care nu este neapărat mai sănătoasă, ci doar mai ieftină. S-a dublat, în schimb, consumul de bere. Și a crescut cel de alcool. Ceea ce ar putea spune multe despre starea de spirit a populației. Și a crescut datoria externă a României. De la ZERO în 1990 la 94 miliarde de euro acum. Plus datoria publică, tot de la zero, la 54 milioane de euro. Astea au crescut. Ca și numărul de pensionari. De la 3,7 milioane, la 5,2 milioane. Și a scăzut numărul de salariați de la 8,2 milioane la 4,5 milioane. Dar, desigur, am cîștigat foarte multe. Am cîștigat pluripartidism. Am cîștigat o constituție care garantează existența democrației. Și libertatea de a comunica. Este adevărat, apar tot mai multe legi care îngrădesc această libertate. Și care mînă turma de oi în țarc. Am cîștigat dreptul la liberă circulație și am cîștigat multe drepturi cetățenești. Și libertăți. Le citim și în Constituția României. Articolul 47 spune: ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Dar Romînia este țara membră UE cu cel mai mare procent al sărăciei absolute. Art. 49 adaugă: ”Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”. Dar în România, în sistemul de protecție a copiilor se întîmplă cele mai mari fărădelegi iar copiilor instituționalizați, în numele unor așa-zise principii le este interzisă calea dobîndirii unei familii adoptive. Articolele 32 și 34 susțin: ”Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.”. Numai că părinții scot sume imense din buzunar pentru a cumpăra manualele și nu numai și pentru a cotiza pentru întreținerea școlilor publice într-un sistem în care învățămîntul este gratuit. ”Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat (zice aceeași Constituție). Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.” Taman așa este. Bolnavii cronici și aparținătorii lor cunosc foarte bine cît de garantat este dreptul la sănătate. Și cum e cu legea ocrotirii sănătății. Pe nervii, răbdarea, banii și chiar viața lor. Așa că am putea spune că, pe hîrtie, românii au cîștigat foarte mult în acești 26 de ani. Și sînt sute de argumente. Dar bine scuturat acest cîștig ar putea fi cuantificat într-o simplă propoziție: am cîștigat, de fapt, o gaură. O gaură în steag. Dar, desigur, toate acestea nu sînt altceva decît comentarii răutăcioase. În fond, consumul de varză în România lui 2015 s-a dublat față de 1990.

marți, 22 decembrie 2015

Scrisoare către Moș Crăciun

Bă, dragă Moșule! Bă Joulupukki, cum îți zic finlandezii. Sau Mikulás, cum îți zic ungurii, ori Baba Noel (iranienii), Santa San (japonezii), Ded Moroz (rușii), lămurește-mă și pe mine cu cîteva lucruri. De vreo douăj’ de ani încerc să înțeleg cum vine chestia asta cu Spiritul Crăciunului și tot nu reușesc. Este adevărat, an de an, primesc pe SMS mesaje care de care mai lămuritoare, de genul: ”Pe la ferestre cad steluțe, iar pe foc sînt sărmăluțe, bradul e împodobit, moșul e din nou grăbit, peste tot e bucurie și Crăciunul iarăși vine.” Sau: ”Pe la colțuri unii spun, că există Moș Crăciun. Că i-ați scris și c-o să vină, să vă aducă în pumni lumină! Lîngă brad și lîngă foc, Să vă aducă mult noroc!” Ăstuia ce să-i mai spun? Că în pumni l-aș ține pe expeditor? Ori mesaje de genul: ”Rețeta de Crăciun: se ia binecuvîntare, se adaugă un strop de soare și o pulbere de stele se amestecă-ntre ele, se mai pune bunătate și iertare de păcate și iubire cît cuprine, iar de la Iisus Hristos s-aveți un Crăciun frumos.”, ”Lovi-te-ar trenul fericirii, trăsnite-ar fulgerul iubirii, cădea-ţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu LA MULŢI ANI!” Ăstuia nu i-am mai urat să-l lovească pe el trenul. I-am cunoscut soacra. Pe facebook, nu mai vorbesc: “Să ningă în noaptea de Crăciun cu vise împlinite! Învaţă să visezi, păşeşte dincolo de real, CRĂCIUNUL face minuni!”; “Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gîndeşti la persoanele speciale din viaţă și tu eşti una dintre acele persoane minunate! Să ai un CRĂCIUN FERICIT!”; ”Lumina sfîntă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veşnic Crăciun. Sărbători de vis alături de cei dragi!” Dar să revin la chestiune. De parcă nu mi-ar ajunge SMS-urile, posturile de televiziune mă lovesc și ele cu dovezi incontestabile ale aceluiași spirit. E drept, un pic diferit. Aici se îmbulzesc politicienii mai ceva ca milogii la sarmalele de la moaștele Sfîntului Pafnutie să facă fapte de bine. Cu ochii lejer dați peste cap și cu oftaturi suave în gușe, îi vezi țopăind la cămine de bătrîni, la leagăne de copii, la unități destinate persoanelor cu disabilități, pe la sărmani, împărțind voinicește pungi și turuind despre Spiritul Crăciunului. Și tot aceleași televiziuni îmi bombardează retina amețind secvențe ale sărăciei umane cu secvențe ale desfrîurilor culinare. Evident, toate acestea în numele Spiritului Crăciunului. Și acu’ vin și eu la întrebarea care mă frămîntă: de ce trebuie să fim mai buni DOAR de Paști și de Crăciun? De ce nu ar fi normal să fim ÎNTOTDEAUNA mai buni? Mai toleranți, mai deschiși la suflet și la minte? Iubirea de aproape, grija față de cel sărman, caritatea, se fac numai în campanii? Fix de două ori pe an și înainte de alegeri? Și încă ceva ce iarăși nu reușesc să înțeleg: de ce trebuie făcută paradă de caritate? De ce este musai să se anunțe cu surle și trîmbițe că DAI DE POMANĂ? Caritate înseamnă atitudine miloasă, plină de generozitate față de cineva; filantropie (DEX). Nu înseamnă reclamă și tam-tam, nu înseamnă paradă și, mai ales, nu înseamnă o bifă și o negociere cu Ăl de Sus. Chestiuni greu de înțeles însă la un popor la care zîmbetul este o întîmplare și toleranța un accident. Și, apropo de Spiritul Crăciunului: Moș Crăciun cu suflet bun să v-aducă, în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio, brazilience-n custodie! Haide, gata cu VISAtul, că ți s-a ars cozonacul!

miercuri, 16 decembrie 2015

Răbdare și tutun

Doamne, încep să mă simt ca un grup de cercetători britanici. Adică să iubesc statisticile (căci cam așa operează respectivii: iau o mie de proaspăt decedați și văd, statistic vorbind, cîți dintre ei ascultau valsuri. Apoi vin cu bomba: în 63% din cazuri, persoanele care ascultă vals mor). Și ce zic statisticile astea (de data asta trag cu coada ochiului la INS): cică un român din cinci fumează. Adică 20%. Adică 3,6 milioane dintre cei care viețuiesc în țară. Și acum să aritmeticizămm, pornind de la constantele date de guvernele României, respectiv ce încasează statul la fiecare pachet de țigări vîndut: 6,35 lei acciza (la fiecare pachet, repet), 1,80 lei taxa de viciu, 3,72 lei TVA. Adică 11,87 lei din total cost 15,50 lei/pachet. Și acum să ne dăm cu presupusul. Să zicem (doar să zicem), că, urmare a legii antifumat (lege europeană, de altfel, aplicată, în sfîrșit, și în România), vicioșii ăștia de fumători își vor reduce investiția în ”iarba dracului” cu un sfert numai. Adică mai puțin cu șapte pachete pe lună. Și iarăși aritmeticizăm: 7 pachete x 3.600.000 vicioși x 11,87 lei x 12 luni, totul împărțit la 4,5 lei/euro = 798 milioane de euro. La care se adaugă în mod firesc și impozitul pe profitul rezulat din vînzările de țigarete. Și dacă e să fim ai naibii, mai adăugăm la neîncasări la bugetul de stat și ce se pierde de la cîrciumi (scade cifra de afaceri, scade acciza și taxa de viciu de la băutură, bașca TVA-ul de aici etc). La minima rezistență, bugetul consolidat al statului pierde lejer un miliard de euro pe an. Și iarăși ne întoarcem la abac (numărătoarea aia cu biluțe sau rîndunele): suma totală alocată programelor naționale de sănătate (aici intrînd, cancer, cardio-vasculare, diabet, proteze auditive, hemofilie și talasemie, boli neurologice, diagnostic cu aparatură de înaltă performanță, sănătate mintală, boli rare, boli endocrine, ortopedie, transplant, supleere renală – așa îi zice, pe bune! -, hepatice), adică 15 la număr, este, în 2016, de 878 milioane lei. Adică de 195 milioane euro. TOTAL. De cinci ori mai mică decît pierde bugetul de stat prin legea anti-fumat. Și reprezintă a șaptea parte din totalul bugetului alocat întregii sănătăți pe 2016. Desigur, interzicerea fumatului în toate spațiile publice aduce România în rîndul statelor europene, membre UE, și la acest capitol. Și este vorba, în cele din urmă, de un viciu. Plus consecințele. Bineînțeles, parlamentarii și oengiștii care au luptat mai ceva ca la Verdun pentru această lege, au luat în calcul toate aspectele. Și cel ce ține de sănătate, de confortul nefumătorilor, de buget, de economie națională și locală, de falimentele unităților de alimentație publică (pentru că vor fi și din acestea, dar nu în număr covîrșitor), de șomajul generat de aceste falimente și de creșterea cheltuielilor bugetare în zona de ajutor social etc., etc. Nici o clipă nu mă îndoiesc de aceste aspecte, dat fiind faptul arhicunoscut că România are în dotare parlamentari inteligenți, deștepți, atoateștiutori și puși numai și numai pe bine. Oameni obișnuiți să gîndească și să cîntărească pe termen lung. Categoric, factorul sănătate a primat în această decizie, iar cel ce ține de buget și economie națională au fost date la spate. Mi se pare firesc. Doar că sper că lucrurile nu vor fi lăsate la jumătatea lor. Băutura este mult mai toxică decît tutunul, sub toate aspectele: duce la morbiditate și mortalitate la modul direct, nu doar indirect (începînd cu accidente rutiere făcute sub influența alcoolului, cu victime, și terminînd cu alcoolismul, boală fără de leac). Deci, băutura va trebui iunterzisă, căci produce grave prejudicii. Apa... Da, da, apa. Știți cîți oameni mor înecați în lacurile, ștrandurile și rîurile României? Produce, așadar, mortalitate și cheltuieli mari la buget. Apa ar trebui interzisă. Aerul... În București, de exemplu, aerul respirabil este dus în zona de depășire a gradului de poluare. Oamenii îl inspiră și riscă să crape de cancer. Deci, aerul ar trebui interzis. Și peștele oceanic, căci este de notorietate conținutul mare de mercur și cianuri. Peștele oceanic ar trebui interzis, căci produce cancer. Carnea. Da carnea, consumul de carne poate duce – statisticile sînt de necontrazis – la distrugerea rinichilor. De aici dializă, care costă din buget, și mortalitate. Deci carnea ar trebui interzisă. Tot proteină periculoasă (cu efectul cărnii) are și fasolea. Și mazărea. La fel sînt și ciupercile comestibile și măslinele. Așadar, și acestea trebuie interzise. Citricele, la rîndul lor, pot produce un excedent de vitamina C în organism, Cu efecte cancerigene, iarăși. Așadar și citricele trebuie interzise. Iar acum stau și mă întreb cît de toxic este pentru România Parlamentul, în componența sa. Am zis.

Răbdare și tutun

Doamne, încep să mă simt ca un grup de cercetători britanici. Adică să iubesc statisticile (căci cam așa operează respectivii: iau o mie de proaspăt decedați și văd, statistic vorbind, cîți dintre ei ascultau valsuri. Apoi vin cu bomba: în 63% din cazuri, persoanele care ascultă vals mor). Și ce zic statisticile astea (de data asta trag cu coada ochiului la INS): cică un român din cinci fumează. Adică 20%. Adică 3,6 milioane dintre cei care viețuiesc în țară. Și acum să aritmeticizămm, pornind de la constantele date de guvernele României, respectiv ce încasează statul la fiecare pachet de țigări vîndut: 6,35 lei acciza (la fiecare pachet, repet), 1,80 lei taxa de viciu, 3,72 lei TVA. Adică 11,87 lei din total cost 15,50 lei/pachet. Și acum să ne dăm cu presupusul. Să zicem (doar să zicem), că, urmare a legii antifumat (lege europeană, de altfel, aplicată, în sfîrșit, și în România), vicioșii ăștia de fumători își vor reduce investiția în ”iarba dracului” cu un sfert numai. Adică mai puțin cu șapte pachete pe lună. Și iarăși aritmeticizăm: 7 pachete x 3.600.000 vicioși x 11,87 lei x 12 luni, totul împărțit la 4,5 lei/euro = 798 milioane de euro. La care se adaugă în mod firesc și impozitul pe profitul rezulat din vînzările de țigarete. Și dacă e să fim ai naibii, mai adăugăm la neîncasări la bugetul de stat și ce se pierde de la cîrciumi (scade cifra de afaceri, scade acciza și taxa de viciu de la băutură, bașca TVA-ul de aici etc). La minima rezistență, bugetul consolidat al statului pierde lejer un miliard de euro pe an. Și iarăși ne întoarcem la abac (numărătoarea aia cu biluțe sau rîndunele): suma totală alocată programelor naționale de sănătate (aici intrînd, cancer, cardio-vasculare, diabet, proteze auditive, hemofilie și talasemie, boli neurologice, diagnostic cu aparatură de înaltă performanță, sănătate mintală, boli rare, boli endocrine, ortopedie, transplant, supleere renală – așa îi zice, pe bune! -, hepatice), adică 15 la număr, este, în 2016, de 878 milioane lei. Adică de 195 milioane euro. TOTAL. De cinci ori mai mică decît pierde bugetul de stat prin legea anti-fumat. Și reprezintă a șaptea parte din totalul bugetului alocat întregii sănătăți pe 2016. Desigur, interzicerea fumatului în toate spațiile publice aduce România în rîndul statelor europene, membre UE, și la acest capitol. Și este vorba, în cele din urmă, de un viciu. Plus consecințele. Bineînțeles, parlamentarii și oengiștii care au luptat mai ceva ca la Verdun pentru această lege, au luat în calcul toate aspectele. Și cel ce ține de sănătate, de confortul nefumătorilor, de buget, de economie națională și locală, de falimentele unităților de alimentație publică (pentru că vor fi și din acestea, dar nu în număr covîrșitor), de șomajul generat de aceste falimente și de creșterea cheltuielilor bugetare în zona de ajutor social etc., etc. Nici o clipă nu mă îndoiesc de aceste aspecte, dat fiind faptul arhicunoscut că România are în dotare parlamentari inteligenți, deștepți, atoateștiutori și puși numai și numai pe bine. Oameni obișnuiți să gîndească și să cîntărească pe termen lung. Categoric, factorul sănătate a primat în această decizie, iar cel ce ține de buget și economie națională au fost date la spate. Mi se pare firesc. Doar că sper că lucrurile nu vor fi lăsate la jumătatea lor. Băutura este mult mai toxică decît tutunul, sub toate aspectele: duce la morbiditate și mortalitate la modul direct, nu doar indirect (începînd cu accidente rutiere făcute sub influența alcoolului, cu victime, și terminînd cu alcoolismul, boală fără de leac). Deci, băutura va trebui iunterzisă, căci produce grave prejudicii. Apa... Da, da, apa. Știți cîți oameni mor înecați în lacurile, ștrandurile și rîurile României? Produce, așadar, mortalitate și cheltuieli mari la buget. Apa ar trebui interzisă. Aerul... În București, de exemplu, aerul respirabil este dus în zona de depășire a gradului de poluare. Oamenii îl inspiră și riscă să crape de cancer. Deci, aerul ar trebui interzis. Și peștele oceanic, căci este de notorietate conținutul mare de mercur și cianuri. Peștele oceanic ar trebui interzis, căci produce cancer. Carnea. Da carnea, consumul de carne poate duce – statisticile sînt de necontrazis – la distrugerea rinichilor. De aici dializă, care costă din buget, și mortalitate. Deci carnea ar trebui interzisă. Tot proteină periculoasă (cu efectul cărnii) are și fasolea. Și mazărea. La fel sînt și ciupercile comestibile și măslinele. Așadar, și acestea trebuie interzise. Citricele, la rîndul lor, pot produce un excedent de vitamina C în organism, Cu efecte cancerigene, iarăși. Așadar și citricele trebuie interzise. Iar acum stau și mă întreb cît de toxic este pentru România Parlamentul, în componența sa. Am zis.

marți, 8 decembrie 2015

De ce nu îmi este dragă doamna Dragu

Doamna Dragu, Anca Dragu (Anca Dana Dragu Paliu, în formulă completă), actual ministru al finanțelor în cabinetul Cioloș, mă impresionase încă de la nominalizare: BNR, FMI, Comisia Europeană sunt instituții trecute în CV-ul ei. ”Asta știe”, mi-am zis alăturîndu-mă corului naivilor. Și mai-mai că riscam să îmi devină și dragă, evident, prin prisma competenței și calificării profesionale. Dușul rece a venit indecent de repede: zilele trecute, cînd doamna încă ministru al finanțelor publice s-a pus artistic pe copitele dindărăt – în chestiunea salariului minim pe economie – și a declarat cu emfază (a se vedea definiția din Dicționarul de Neologisme, ediția 1986) și suficiență: „în Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt locuitori săraci care ştiu să facă ceva pe doi lei, ceea ce românul nu mai face de ceva vreme”. O frază care este mai exactă decît o radiografie la plămîn, aș zice. Și aceasta pentru că demonstrează nu numai îngrijorătoare carențe profesionale, ci și tare de caracter. Jenante pentru o persoană instruită. Și acum să explicăm. Ca economist cu activitate (economist în BNR, FMI, Comisia Europeană), ca specialist în macroeconomie, cu doctorat în stabilități financiare internaționale, draga de doamnă Dragu ar fi trebuit să știe că, după TVA, principala sursă a bugetului de stat o reprezintă impozitul pe salarii. Abia apoi figurează accizele și celelalte taxe. Or, crescînd salariul minim, bugetul de stat categoric făcea gușa un piculeț mai mare. Se mai umplea cu ceva. Dar doamna ministru de finanțe a lipsit de lecția aceasta. Sau a avut notă și nu a mai învățat. Mai mult, creșterea salariului minim pe economie la nivelul a 1200 lei, de la 1 ianuarie 2016, nu ar avea un impact negativ pe cheltuielile bugetare, date fiind majorările salariale în zonă deja cuprinse în proiectul de buget de stat pe anul viitor. Dar draga doamnă Dragu nu a luat în calcul așa ceva. Este drept, aritmetica poate fi, de multe ori, grea, chiar dacă ai la îndemînă abacul cu rîndunele. Și să ne oprim aici la zona de gîndire finanțistă. Mult mai grav îmi apare celălalt aspect care se revarsă din jenanta ei declarație (vă rog, apreciați delicatețea eufemismului). Și aceasta pentră că draga doamnă Dragu demonstrează limpede cum îl apreciază ea pe cetățeanul român. Ca ministru, citez, draga Dragu ”are datoria morală de a încuraja politicile de incluziune socială și combatere a sărăciei în rândul celor mai vulnerabili dintre cetățenii României, care, deși muncesc, nu pot ieși din capcana precarității”. Nici poveste de așa ceva. Membra cabinetului Cioloș este fundamental dezinteresată de aceste aspecte. Membra cabinetului Cioloș pare a nu avea habar de faptul că proape 5 milioane de români se află sub pragul sărăciei (calculat după metoda Eurostat, în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor). Adică 22,6% din populația țării. Nu știe, sau și mai grav, nu îi pasă. Dragii doamne Dragu nu îi pasă nici de prevederile art. 47, alin. 1 din Constituția României: ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Și dacă nu îi pasă de cetățeanul român, care ar trebui., zice draga doamnă ministru Dragu, să se mulțumească cu un venit de 2 lei pe zi, că dacă indianul poate, trebuie să poată și românul, încep să mă întreb ce caută respectiva doamnă în țară, ce caută în guvern, ce caută la vîrful deciziei politicilor financiare? Pentru că draga doamnă Dragu ar trebui să își muncească materia cenușie pentru a dezvolta zona economică, pentru a găsi politici fiscale generatoare de prosperitate, pentru a aduce nivelul de trai al românilor la nivelul UE, nu al Indiei și Africii. Taman ceea ce draga doamnă Dragu ne-a anunțat limpede că nu intenționează a face. Exact de asta doamna Dragu nu îmi mai este deloc dragă. Am zis!

miercuri, 2 decembrie 2015

Europa înfrîntă

De data aceasta, Europa a fost îngenuncheată. Pusă față în față cu realitatea, Europa a pierdut la prima confruntare cu adevărat serioasă. Este adevărat, înfrîngerea apare abia acum, la a doua invazie venită din Orient. Acum șapte-opt secole – și mă refer la marea invazie mongolă de la mijlocul secolului al XII-lea – Europa a supraviețuit. Și geopolitic, și economic și cultural. Dar a supraviețuit pentru că imperiul mongol, mai exact Hoarda de Aur, viza alte obiective: nordul Chinei, cu Manciuria, actualul Iran, cnezatele rusești. Batu Han a renunțat, după cucerirea Ploniei și Ungariei să mai atace Austria și statele Sfîntului Imperiu Roman, considerînd vestul Europei un teatru de operațiuni de importanță minoră față de de Orientul Mijlociu și China dinastiei Song. Aceasta este istoria anilor 1227-1258. Istoria contemporană, mai exact a anului 2015, pune Europa față în față cu unda de șoc a noii invazii din Orient. Din Orientul Mijlociu de data aceasta. O migrație stîrnită nu de nevoia de expansiune a orientalilor, ci chiar de zgîndăreala zonei de către Europa. Invazia arabă în Europa – cea adevărată, nu cea a maurilor din 711 – a fost generată de Franța. Franța care a adus în metropolă mînă ieftină de lucru din coloniile ei nord-africane: Algeria, Maroc. Din zona magrebiană în întregul ei, de fapt. Și, odată deschisă poarta migrației, fenomenul nu a mai putut fi stopat. Franța fost colonizată de propriile ei colonii. Și tot Franța a agitat apele în Orientul Mijlociu, amestecîndu-se agresiv în zonă. Căci Franța l-a găzduit și l-a ocrotit pe Ayatollahul Ruhollah Khomeini, conducătorul revoluției islamice din Iran. Și l-a sprijinit. Ținta a fost clară: petrolul Iranului. Și Iranul a fost dat cu un secol în urmă, ajungînd dintr-un stat modern, cu o mentalitate deschisă, un stat al islamului ultraconservator. Cu tot ce decurge de aici. Și aceeași Franță a făcut pasul în a interveni manu militari în Siria. Tot mare producător de petrol. Acum, ca să lupte, a zis, împotriva ISIS. Și ISIS a lovit în Franța. În Paris. Năpraznic și ucigaș. Diagrama făcută aici Orientului Mijlociu actual este una extrem de rezumativă. Rezultatul este vizibil: pe fondul sau sub pretextul insecurității vieții în Orient, invazia Europei a fost și este ajunsă la un volum infinit mai mare decît precedentele istorice. Și fundamental eficientă. Europa este colonizată de imigrația orientală. Nu doar ca structură demografică, ci a început să fie și cultural. Chiar reducîndu-se actualul nivel al imigrației, cultural vorbind, Europa este deja colonizată. Însă, ceea ce este cu adevărat grav, este că Europa, de data aceasta, a fost îngenuncheată. Și mă refer aici la spiritul Europei. Europa unită, pornind de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, trecînd prin forma Comunității Economice Europene și ajungînd la Europa tratatelor de la Maastricht și Lisabona. Europa în forma ei de Uniune Europeană, în esența ei, înseamnă în primul rînd principiul fundamental al liberei circulații. A mărfurilor. A persoanelor. A forței de muncă. Or, actuala invazie orientală a Europei exact aici a lovit. Colonizarea culturală a Europei poate fi privită, în cele din urmă, ca multiculturalitate. Chiar dacă cea invadatoare, mult mai energică – în sensul darwinismului social – o înghite pe cea europeană pas cu pas. Dar principiul fundamental al liberei circulații a fost ucis. Actuala Europă este una a gardurilor din sîrmă ghimpată. A granițelor care încep a se închide ermetic. A revenirii la ură și intoleranță. Căci toleranța era al doilea principiu fundamental al Europei Unite. Uniunea Europeană, în întreaga sa arhitectură a fost gîndită și proiectată tocmai pentru a pune capăt rîcilor și războaielor dintre statele sale. Aceasta a fost logica inițială. Și este un al doilea eșec al construcției. Criza contemporană a imigrației a destupat toate animozitățile istorice: dintre sîrbi și croați, dintre unguri și români, dintre polonezi și ucrainieni. Și așa mai departe. A exacerbat toate pornirile secesioniste: catalanii vor desprindere. Scoțienii vor secesiune. Nordul Italiei vrea desprinderea de sud, secuii vor autonomie, flamanzii vor și ei secesiune. Și mă opresc aici. Europa unită nu mai există. Acum există o Europă a gardurilor de sîrmă ghimpată, a separatismului, a urei, a intoleranței. Principiile genereoase ale Uniunii au fost sufocate. Și Europa a fost înfrîntă de noua migrație orientală exact în temelia ei. Am zis!

luni, 16 noiembrie 2015

Armaghedon, bătălia finală

Nu, nu mă refer la filmul regizat de Michael Bay, ci la celălalt Armaghedon, Har Meghiddốn, în ebraică. La cel pe care îl trăim în vremurile noastre. La ceea ce a devenit vizibil odată cu 11 septembrie, la New York, 11 martie, la Madrid, 7 iulie, la metroul londonez. Și 13 septembrie, la Paris. Cel de acum. Și nu, nu mă refer la atentatul din 23 octombrie 2002, de la Teatrul Dubrovka, din Moscova, cu toate că acolo au fost, în final, 130 de morți, pentru că acolo a fost altceva, deși Kremlinul a făcut tot timpul referire la 18 femei înarmate, îmbrăcate în voaluri islamice. Armaghedonul, bătălia finală, de fapt nu se dă între grupări teroriste, cu precădere islamice și restul lumii. Acesta este doar facilul aparent. Fronturile, două la număr, sînt mult mai adînci iar izvoarele conflictuale sînt greu, dacă nu chiar imposibil, de stins. Aș spune că frontul secundar se desfășoară pe axa Nord – Sud. Sudul, sărac, flămînd, băloșește la bunăstarea Nordului. Doar că cel sătul nu îl prea crede pe ăl sărac. Eventual, îi mai întinde cîte un coltuc de pîine. Sau mimează un ajutor de formă. Nu intervine pe fondul chestiunii, iar separația Nord – Sud, bogat – sărac se menține, se perpetuează. Acesta este un front secundar. Uneori folosit și ca vehicul pentru tabără agresivă a celuilalt front, cel principal. Și devastator: Est – Vest. Căci aici este marea confruntare. O confruntare între două sisteme fundamental incompatibile și aflate în imposibilitatea conviețuirii. Actorii sînt sistemul occidental, de factură liberală, democratică, care are ca valori fundamentale drepturile și libertățile cetățenești. Verbul de bază este a alege. Opozant agresiv al acestuia este sistemul estic. Totalitar, rigid, autoritar, al cărui verb este a dicta. Și a cărui valoare fundamentală este despotismul. Sistemele sînt antagonice. Conflictul este deschis. Deschis, sîngeros și, cel puțin aparent, ireversibil. Desigur, este tragic că în confruntarea dintre cele două sisteme mor oameni. Mor din ce în ce mai mulți oameni. Dar mai dramatic este că Estul cîștigă această bătălie pas cu pas. Sistemul totalitar se impune cu fiecare zi. Nu cucerește teritorii. Nu își impune liderii în capitalele Vestului. Victoria nu se măsoară în numărul morților. Ci, mai grav, mai profund, în distrugerea valorilor democrației, liberalismului conceptual. Fiecare atentat lasă în urmă sînge, cadavre, jale. Dar mai lasă ceva: îngrădirea din ce în ce mai accentuată exact a valorilor fundamentale. A drepturilor și libertăților cetățenești. Fiecare atentat mai anulează o libertate. Inventarul succint este cutremurător: dreptul la intimitate a dispărut. Pentru a se opune Estului – brațului său înarmat, terorismul – legile tip Big Brother s-au impus în lumea liberă. Sau deja viitoare fostă liberă. Dreptul la liberă circulație se ofilește pe zi ce trece. Libertatea de a alege – și nu mă refer la alegerile politice, ci la conjugarea de fiecare zi, a fiecăruia dintre noi, a verbului a alege – dispare. Teroarea, abil dirijată și manipularea eficient făcută erodează Vestul în însăși valoarea sa fundamentală, în chintesența intimității sale. Și naște ceea ce dictatura iubește: intoleranță, agresivitate, ură. Atentatele teroriste înseamnă sînge, răniți, morți. Panică, înstrăinare. Dar, mai grav, înseamnă instituirea, pas cu pas, a despotismului ca sistem. Nu prin cucerire de teritorii, ci prin erodarea libertăților fundamentale și înlocuirea lor cu pîrgiile sistemului totalitar în întreaga lume liberă. Armaghedonul este între noi. Și bătălia finală este în plină desfășurare. Și nu se duce numai la poalele munților Meghiddốn. Și nu este nici între religii și culturi. Ci între două sisteme fundamental ostile unul altuia. Am zis.

vineri, 13 noiembrie 2015

Pseudorevoluția ”supapă”

”Laboratoarele” lucrează nesmintit. Și lucrează bine. Pretextul oferit de starea emoțională creată de nenorocirea de la ”Colectiv” a venit ca o mănușă. Refuz teoriile conspiraționiste potrivit cărora tragedia a fost manipulant-premeditată. Dar nu pot să nu constat efectul pervers al fructificării ”Revoluției Colectiv”. Visceral, zeci de mii de tineri (și nu neapărat doar tineri) au ieșit în stradă, defulînd pe o clasă politică putredă. Și cerînd resetarea din temelii a poiliticului. În cele trei zile cît a ținut minunea, părea că STRADA se va impune. Că - nu după douăzeci de ani, cum spunea răposatul Brucan, ci după 25 - vom porni spre o normalizare. Eroare. Sintagma ”alegeri anticipate” a creat valuri de euforie. Dar numai în stradă. Președintele și partidele au eschivat-o fără jenă, bazîndu-se – și ”laboratoarele” au anticipat corect – pe emoționalitatea românilor care nu poate depăși cele trei zile. Durata maximă a cît ține o minune, adică. Apoi STRADA s-a dezumflat. Nu insist asupra fenomenului și a izvoarelor. Iar resetarea clasei politice, vînturată pentru cîteva momente, a fost reintrodusă în jobenul scamatorilor, dîndu-și adevărata măsură: funcția de supapă pentru salvarea actualilor actori politici. Este adevărat, binomul Ponta-Oprea a fost eliminat. O măruntă pierdere colaterală, absolut nesemnificativă, în contextul imensei mize: salvarea adevăraților actori ai politicului românesc. Efectul pseudorevoluției ”Colectiv” s-a relevat: corupția endemică este salvată. Vaca de muls a banului public este conservată. Da, o scurtă perioadă de timp, politicul infestat va ține post. Nu neapărat post negru. O ușoară dietă doar. Supapa care salvează acest politic și degajează masa critică acumulată se numește guvern tehnocrat și premier tehnocrat (deși această din urmă sintagmă este discutabilă, dincolo de competențele sau capacitățile franco-sălăjanului Cioloș). Guvernul tehnocrat urmează a fi, pentru cam un an, vitrina lucioasă care are rolul ascunderii marilor mizerii contemporane. Nemulțumirile următoarelor luni vor fluidiza spre tehnocrata guvernare, timp în care, cei care au generat mizeria națională, intră în conservare, într-un con de umbră, bazîndu-se pe indubitabila realitate: memoria colectivă este de scurtă durată. Cam ca a veverițelor. Scamatorul a jonglat cu abilitate. În anul ce va fi acoperit de un executiv neimplicat politic, chipurile, cenzura atenției publice va fi eludată de tehnocrația care guvernează România (scuzați, nu m-am putut abține). Iar la alegerile legislative, frumos îmbăiat în uitare și parfumat în ascundere, politicul infestat va răsări precum brîndușa de toamnă (și exact ca aceasta, aromitor, dar otrăvitor) și va ocupa iarăși, vorba actorului din film, toate gările. Între timp rulîndu-și la fereală găinările politice, confecționîndu-și listele și, mai cu seamă, conservînd aceleași mutre putrede. Parafrazîndu-l pe Schiller (Johann Christoph Friedrich von Schiller), în (Doamne, predestinat titlu pentru realitatea noastră contemporană) ”Hoții” (Die Räuber), scamatorul cu joben a spus, cu cinsim: STRADA și-a făcut datoria, STRADA poate să piară. Ca fenomen. Și STRADA, ca fenomen, deja a pierit, făcîndu-și datoria nu de a reseta un politic (scuzați) jegos, ci de a-i asigura supapa de salvare, de conservare. ”Contabilitatea” pseudorevoluției este simplă: parlamentul a rămas la fel de gonflat. Parlamentarii, tot ăia (cei ce în largă majoritate au fost și sînt, de-a dreptul repetitivi) generatorii haosului, corupției și mizeriei cronice, și-au conservat mandatele. Partidele – cu sistemul lor intern corupt – intră în refacere de imagine, decontul căzînd pe tehnocrații scoși din jobenul președintelui (cărora nu le contest bunele intenții în ruptul capului). Iar românii, autoprostiți încă o dată, vor prelungi, voinicește, la următoarele alegeri legislative, aceeași mizeră stare de lucruri. Cît despre chestiile extrem de simple, care ar fi dus la un bun început de asanare a mlaștinii politice actuale, gen limitarea oricăror mandate (președinte, parlamantar, consilier, primar, președinte de consiliu județean) la două, nici vorbă. Și rămîne exact ca-n ”Hoții”. Am zis!