marți, 26 ianuarie 2016

Miza jocului

Mă dau de gol: cît a fost școala de lungă, am fugit de matematică ca dracul de tămîie. Am ales umanul nu neapărat din nesmintă iubire față de Georg Buchner sau Kasimir Edschmid, ci mai degrabă izgonit de integralele lui Wallis sau Euler–Poisson. Partea proastă este că, deși am încercat din răsputeri să nu dau nas în nas cu alde Euclid, figura nu mi-a reușit nicicînd. Am ales ca facultate științele juridice, preferînd codul de procedură civilă logaritmilor și binomului lui Newton. Și m-au pocnit în moalele capului, la Facultatea de Drept a Universității București cu Șirul lui Fibonacci. M-am făcut gazetar, cu oarece decenii în urmă, fericit să scap de matematici. Și iarăși am tras paiul scurt pentru că, vreau, nu vreau, și aici trebuie să aritmeticesc. Și cum nu am încotro, resemnat, mă aplec iarăși asupra cifrelor. Categoric, nicicînd nu pot fi fericit cînd dau cu nasul de ce am fugit toată viața. De aritmetici. Dar, uite, că mai sînt și utile pe la casa omului. Pardon, pe la pagina omului. Mai cu seamă cînd te convingi că de ce ți-e frică de aia nu scapi. Așa că am purces la aritmetici bugetare. Evident, la bugetul tehnocraților, că am eu ce am cu ăia care își lipesc pe fund sau pe cap diverse etichete, de la Nike la tehnocrat și de la Adidas Puma la specialist. Că cam (fără scuzați!) tot aia este. Și ce văzu nematematicianul din mine? Păi văzu că el, tehnocratul (chiar dacă el, la Finanțe e o ea) a calculat bugetul național – că d-aia e specialist(ă) – la un curs euro-leuț de 4,42. Dășteaptă ființă mi-am zis. Numai că ce să vezi? Leul, în ticăloșenia lui fără margini, se dă cu săniuța. La vale. Și de la începutul anului, cam zi de zi, se depreciază cu circa 0,10-0,13% pe zi. Ajungînd la aniversarea Tovarășului (26 ianuarie pentru cei născuți după 1990) la 4,53 lei/euro. Cu tendință clară de depeciere spre – zic prognozele netehnocraților – 4,70/4,75 spre luna a doișpea a anului în curs. Evident, întrebarea primară este pe ce s-au bazat ăia cu tehnocrația care salvează România (am zis România, nu altceva) cînd au estimat un 4,42? Că ultima data cotația la acest nivel a fost prin 6 mai 2015, iar anul s-a închis la un dizgrațios 4,52. Iar la momentul calculării bugetului se scălda în zona lui 4,48 cu tendințe de creștere zilnică. Și, în cazul ăsta, pentru că, totuși îmi vine greu – și este împotriva bunelor maniere – să îi suspectez pe domnii și doamnele tehnocrați/tehnocrate de prostie, alunec și eu cu sîrg spre faimoasele teorii ale constipației. Pardon, conspirației. Și mă întreb cui folosește manevra de depreciere constantă a leului raportat la euro, dar și raportat la dolar. Bugetului de stat? Nu prea, căci acciza e calculată la un curs lejer hipotrofiat de actualul, așa că nu face bugetul șunculiță din diferența de curs la acciză. Cetățeanului român docil și contribuabil? În nici un caz, că respectivul fazan (unde mă încadrez și eu cu maximă nădejde) pierde zi de zi cam la toate capitolele. Și atunci cine cîștigă din perfidul joc tehnocrația (vezi rima de mai sus)-BNR? Propun să ne facem manichiura pentru estetica număratului pe dește și să aritmeticizăm. Benzina. Motorina. E raporată la cursul dolarului plus cotația barilului pe piața internațională. Cine vinde carburanții în România? Companii naționale? În nici un caz. Este monopol exclusiv al multinaționalelor. Și acum, matematici: în 2008, barilul era 147 dolari. Motorina costa 3,77 lei. La 170 dolari barilul, în 2014, motorina era la 6 lei.. În 2015, la 40 dolari barilul, motorina era 5,10 lei. Acum, la sub 30 USD, este 4,40. Barilul a scăzut cu 75%, prețul carburantului la pompă, doar cu 25%. Diferența nu se duce în buzunarul bugetului, ci la multinaționale. Că taxele pe carburanți sînt nesimțit de mari, e una. Dar, incontestabil, prețul carburantului auto FĂRĂ TAXE e mai mare în România decît în UE. Fără taxe un litru de motorină este mai scump în România decît în Suedia, Irlanda, Ungaria, Luxemburg, Polonia, Germania sau Franţa. Astfel, un litru de motorină fără taxe costa pe 11.01.2016 circa 0,44 euro, în România, în timp ce acelaşi produs costa în Austria 0,4 euro, în Germania 0,36 euro iar în Franţa, 0,36 euro. La final, cu toate taxele incluse, un litru de motorină în România costa 1,032 euro, mai mult decât în Germania (0,99 euro), Ungaria (0,99 euro), Austria (0,98 euro) sau Luxemburg (0,88 euro pe litru). Ca să nu mai spunem că forța de muncă din domeniu este în România de circa cinci ori mai ieftină decît în țările mai sus enunțate. Deprecierea leului, în concluzie, pentru că prețul carburantului ținte cont, la pompă și de asta, face gușa groasă companiilor străine și golește buzunarul băștinașilor. Și cine mai cîștigă? Evident, ăia care facturează în euro la cursul zilei. Și cine sînt? Furnizorii de energie electrică (nici o companie națională, toate cedate multinaționalelor). De telecomunicații (nici o companie națională, toate fiind din zona multinaționalelor). Celor din retail (nici o companie națională). La o atare aritmetică este cam greu să nu gîndești că există o regulă a jocului fixată de conivență de companiile străine, alături de BNR, cu un guvern parașatuat (participiul verbului, nu substantivul comun parașută/parașute) de la Bruxelles de către marii beneficiari ai perversei dar constantei deprecieri. Am zis!