Ministerul Cinismului Public

„În Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt locuitori săraci care ştiu să facă ceva pe doi lei, ceea ce românul nu mai face de ceva vreme” (Anca Dana Dragu Paliu, ministru de finanțe tehnocrat) „Cum poţi să zici «am trăit fără nici un venit» timp de şase luni? Ce ai făcut? Ai vînat, ai săpat după rădăcini?” (Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice). Și aici ar trebui pus punct. Nu pentru că nu ai avea ce comenta, ci pentru că, în urma unor asemenea afirmații publice făcute, respectiva doamnă ministru și onorabilul secretar de stat ar fi trebuit să își prezinte demisiile asezonate de scuze publice. Nu bînguieli pe facebook, din categoria ”n-a fost chiar așa”. Să și explicăm. Cuvîntul ministru derivă din latinescul minister (la rîndul lui derivînd din termenul minus = mai puţin). Acest termen este rădăcina etimologică a cuvîntului ministru (persoană care este în slujba unei autorităţi sau a unei instituţii) şi a cuvîntului minister (activitate de slujire a unei autorităţi). În lumea romană termenii indicau în primul rînd lictorii (persoane care însoţeau pe înalţii demnitari, mergînd înaintea lor şi purtînd fascii ca semne ale puterii), dar şi sclavii sau liberţii care slujeau casa imperială. Termenul minister este în strînsă legătură cu sensul etimologic de slujire. Așadar, etimologic vorbind (dar nu numai) ministru este persoana care slujește. Slujește interesele națiunii, interesele cetățeanului. Aceasta este valoarea și semnificația termenului. Filosofic vorbind, cel care guvernează, într-o societate modernă, democratică, conformă valorilor europene, este un slujbaj devotat bineului contribuabilului. Nu mai explic și ce înseamnă devotament. Este suficient a spune că a fi devotat (vezi și jurămîntul de ministru în România) nu înseamnă în nici un caz să îi insulți pe cei în slujba cărora ești. Adică taman ce au făcut respectivii doi conducători ai ministerului finanțelor publice. Scuzați, ai ministerului cinismulu public. Afirmațiile celor doi sînt cinice, frizează (scuzați violența termenului) nesimțirea. Jignesc bunul simț și inteligența unei națiuni. Denotă disprețul guvernantului față de guvernat. Spiritul de vechil pe moșie. Caracterul îmbuibatului care își este sieși suficient. Și mă opresc aici. De fapt, rolul conducătorilor Ministerului Finanțelor Publice este – cel puțin teoretic – cel de a găsi soluții și de a construi proiecții care să ducă la creștere economică. Să identifice politici fiscale de stimulare a producției de valori și a productivității. De a identifica politici fiscale intervenționiste care să ducă la dezvoltarea sectoarelor producătoare de plusvaloare, inclusiv în sectorul public. Ministerul Finanțelor Publice, construind bugete, construiește și consolidează o societate, în fapt. Mai marii finanțelor ar trebui să fie strategii dezvoltării economice, sociale, culturale. Ei sînt cei care au la îndemînă pîrghiile generatoare de bunăstare individuală și națională. Ale realizării echilibrelor în zonă de ascendență economică, nu de sărăcire și îndobitocire. Desigur, aceasta este teoria. În practică, ministrul finanțelor și secretarul de stat al aceluiași minister, tehnocați, după cum au fost definiți ei de președintele României, sînt fundamental paraleli cu aceste lucruri. Ei doar sfidează, insultă, jignesc. Nu au competență, ci doar cinsim. Nu este o afirmație subiectivă, ci o rezultantă a ceea ce au făcut și au spus de cînd sînt slujitorii contribuabililor aflați la vîrful finanțelor publice. Slujiori, pardon, miniștri, care... ne salută de mamă, afișînd o lejeră stare de greață față de cei care îi îndoapă cu bani sub forma unor excesive taxe și impozite. Am zis!