duminică, 14 iunie 2009

Lovitură de Boc

Declaraţia de dumincă a preşedintelui Băsescu nu este nici pe departe o banală constatare : România va intra în recesiune. Nu se aseamănă nici măcar cu anunţul din metrou : «urmeză staţia Grozăvescu, cu peronul pe partea dreaptă». Dacă ar fi doar atît, ar fi simplu : preşedintele Băsescu se joacă de-a guru anunţînd ceea ce este evident: România a intrat în al doilea trimestru consecutiv de... «creştere economică negativă». Deci, după toate regulile, intră oficial în recesiune. Cuvînt înspăimîntător prin rezonanţa sa, în primul rînd, dar nu neapărat catastrofal prin efecte şi consecinţe. Dar să revenim: declaraţia de duminică a preşedintelui Băsescu este, de fapt, un semnal. Un semnal al unei lovituri politice menite a-i conserva puterea. Şi iată argumentaţia: un preşedinte autointitulat jucător activ, participant la şedinţele Executivului, nu se poate mulţumi cu a arunca pe piaţă, asemeni unei banalităţi din familia «diseară va ploua», teza potrivit căreia România intră în recesiune, apoi, din toamnă, va glisa în faliment naţional, blocaj total, insecuritate economică şi socială. Nu este exagerare gazetărească, este peisajul zugrăvit, duminică, de preşedintele Băsescu. Un jucător activ l-ar fi luat pe premieul Boc şi ar fi dat cu el de toţi pereţii pentru că în juma’ de an nu a fost în stare să screamă un program anticriză. Un preşedinte jucător activ ar fi trimis actualul guvern la tratament pentru impotenţă (politică, vreau să spun) şi ar fi găsit o formulă de guvernare menită a scoate în faţă o mînă de oameni capabili a înţelege că numai investind în dezvoltarea locurilor de muncă şi a pieţei muncii se poate ieşi din criză.
Dar nimic din toate astea nu se întîmplă. Boc este lăsat pe mai departe să o bîlbîie, dîndu-i-se şi un instrument extrem de periculos: posibilitatea de a se şterge la – pardon – dos cu legile ce nu-i convin. Nici aceasta nu este invenţia gazetarului, este recenta ordonananţă a Executivului.
Şi acum este suficient a aduna efectele celor mai sus expuse : tablou negru la început de toamnă, oameni fără salarii, ţară fără locuri de muncă, un guvern care are permisiunea de a conduce fără legile parlamentului. Cu ce seamănă tabloul? Evident cu cel din perioada celui de-al doilea război mondial. O perioadă în care ne-am tras în regim de urgenţă dicatuară peste dicatură: a lui Carol, a lui Antonescu, apoi a bolşevicilor. Chestiune în care sîntem fundamental constanţi, nu învăţăm nimic din propria noastră istorie şi ne-o căutăm cu lumînarea. Desigur, Boc este lăsat cu bună ştiinţă la sacrificare. Pînă în momentul declanşării loviturii, toată lumea va scanda: «Emil Boc, noi te iubim că ca tine nu găsim!». Apoi, vorba lui Schiller în «Hoţii» (nume predestinat): «Maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să piară». O simplă lovitură de Boc, nu una de stat. Şi un popor căzut pe spate în faţa Rolandului izbăvitor. Restul sînt doar perdele de fum pentru aburit fraierii ca de atîtea alte ori de-a lungul istoriei noastre. Am zis!