duminică, 21 iunie 2009

Adolf era cinstit

Actuala criză nu este o premieră. Nici măcar globalizarea ei. S-a mai întâmplat şi în deceniul trei-patru al secolului trecut. A fost chiar mai dură, căci a pornit pe supraproducţie. A generat crahuri bancare, falimente răsunătoare, prăbuşiri ale burselor, valuri de şomaj, sinucideri spectaculoase. Dar au fost şi soluţii deloc miraculoase. Şi aş lua drept etalon Germania lui Adolf. O Germanie răvăşită de criză. Dar o Germanie în care Adolf nu a ezitat să investească, masiv, ban public. Ban stors din piatră seacă, inclusiv din credite interne şi externe. A fost perioada în care Germania şi-a rezolvat, pentru cel puţin un secol, infrastructura. Cînd s-au construit cele mai trainice autostrăzi din Europa. Cînd, pe criză aflată în maxim de amplitudine, Germania nu numai că a conservat locuri de muncă, ci a şi înfiinţat peste un milion de noi slujbe.
Peisajul României contemporane nu diferă fundamental. Falimentele se rostogolesc, valul şomajului începe a semăna a ţunami. Este adevărat, băncile nu s-au prăbuşit în ruine. Dar nici nu circulă banii, aşa că sunt ca şi inexistente. Iar sinucideri pe motive de criză – din ce în ce mai multe. Şi totuşi, o diferenţă există: Adolf se dădea peste cap pentru a finanţa lucrările de infrastructură pe cînd România are deja 20 miliarde de euro împrumutaţi şi un stoc de peste 30 de miliarde, gratis, pus la dispoziţie de UE, special pentru dezvoltări. Şi mai este o diferenţă. România nu are un Adolf. Ci numai caricaturi ce au înţeles doar pofta de dictatură, nu şi de construcţie. Asta pentru că în România anului 2009 nu se mişcă mai nimic în dezvoltarea infrastructurii. Marile companii constructoare au început deja să împacheteze şi să se mute spre o Ungarie care, chiar falimentară, se încăpăţînează a munci. Şi spre o Croaţie dornică de dezvoltare galopantă. Guvernul României nu deblochează un bănuţ pentru cofinanţarea (obligatorie) a lucrărilor de infrastructură. Creditul FMI este folosit doar pentru consum. Şi pentru stoc de şpăguit electoratul înainte de prezidenţiale. „România doarme”, îmi spunea managerul unei mari companii europene de autostrăzi. L-aş contrazice: aici nu se doarme. Doar se fură, se şpăguieşte şi se mimează munca.
P.S. Era să pierd din vedere o diferenţă nu semnificativă, ci fundamentală. Odiosul Adolf, cel interbelic, a stors bani pentru dezvoltare şi pentru a ridica Germania, nu pentru a-i băga în propriul lui buzunar. Adolfuţii noştri contemporani fac taman pe dos. Din „modelul” german au luat doar setea de putere. Banii, în schimb, îi îndeasă în buzunarele ori în conturile lor. Căci o lecţie tot au învăţat: din infrastructură se pot face bani frumoşi. Dar Adolf era cinstit.