luni, 22 iunie 2009

De la asumare la asomare

Emil Boc nu este un asomator. Nici pe departe. El este doar un simplu asumator. De fapt, un dublu asumator, dar de răspundere guvernamentală. Premiera instituită de premierul Boc – premieră pentru orice sistem democratic, cu două asumări consecutive – nu face altceva decît să confirme buna tradiţie românească, cea a mimării. Această dublă asumare a răspunderii are, în principal, menirea de a mima reforma din justiţie. În principal, pentru că mai există şi un subsidiar: cel de a modifica pe şestache, dar cu grave implicaţii, instituţii fundamentale ale sistemului drept. Ajung doar două exemplificări: răspunderea penală şi răspunderea civilă. În fond, nici nu trebuie mai mult pentru a mai adăuga o nouă schelărie întru edificarea unui nou sistem cvasitotalitar.
În orice sistem democratic din lume – aşa zice cutuma – instituţia asumării răspunderii intervine doar în momente de mare criză. În momente în care un guvern se clatină, este pe muche şi, prin acest gest politic de mare curaj, forţează nota pentru a clarifica lucrurile: ori merge mai departe, obligînd parlamentul să îi acorde un spor de încredere, ori, nereuşind acest lucru, lasă locul liber unui alt executiv. În condiţiile date, cu o majoritate de peste 70 de procente, Cabinetul Boc nu avea nici un motiv să folosească acest instrument cu valoare de test politic. Numai că, recurgînd la asumarea răspunderii, Boc şi compania eludează căile democraţiei pentru a impune instrumente de lucru de o maximă importanţă. Le eludează pentru a evita orice dezbatere politică care ar putea releva gravele încălcări ale unor principii fundamental-democratice ale legii penale şi civile. Căci, venite pe un fond mediatic ostil, cele două coduri au inclusiv valoarea unei arme: civilul instituie o lege a presei mai severă chiar decît cea a lui Ceauşescu, iar penalul statuează un sistem de răspundere penală menit a-i ocroti pe cei obedienţi puterii şi a-i decapita pe cei ce încă mai cred în principiile statului de drept. De aici şi afirmaţia: Boc nu este decît un biet asumator. Asomator al ideilor de democraţie şi de stat de drept este cel ce l-a împins la această premieră dîmboviţeană, a dublei asumări într-o singură zi. Şi a promovării pe uşa din dos a două coduri de importanţă capitală în viaţă oricărei naţiuni. Am zis!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu