marți, 3 noiembrie 2009

Gripa electorală

Întîmplată în urmă cu vreo trei ani şi jumătate, gripa aviară – the aviara grip, vorba prim-ministrului demis şi interimar – a rămas o mare enigmă. O isterizare în masă a dus la uciderea a sute de mii de galinacee şi la punerea pe butuci, pe lungi perioade de timp, a principalelor ferme de profil din preajma marilor aglomeraţii urbane. Desigur, este o simplă coincidenţă faptul că prefecturile erau portocalii (la Braşov prefect era Aurelian Danu) şi că a fost un moment benefic pentru importatorii de carne de pasăre. Cert este că peste poveste s-a aşezat o suspectă tăcere şi nici pînă azi nu se ştiie cît a fost aviară, cît a fost isterie voit indusă în mase şi cît pură afacere. Atît pentru importatorii care trebuie, cît şi pentru cei care, pe bani grei de la buget, au mimat dezinfecţiile de pe şosele patriei.
Acum, într-un moment tensionat al jocurilor electorale, în România explodează o nouă isterie de tip gripal. Nu mai este aviară, este porcină. Sau, elevat zis, AH1N1. Epidemia de isterie explodează la ţanc. Adică într-un moment delicat pentru preşedintele în exerciţiu, taman cînd societatea civilă a României se dumireşte că faimosul referndum pentru „reformarea statului român” este, în realitate, un bluf jenant, menit a manipula votul din 22 noiembrie. Şi cînd începe a acţiona în consecinţă. Gripa porcină, sub forma ei isterizantă, apare exact cînd rachetele sol-sol (opoziţie democratică – Băsescu) încep să explodeze una după alta. A se vedea afacerea Morar şi punerea pe tapet a legăturii Morar-Băsescu-Flota. Isterizanta porcină apare taman la timp, în momentul în care, erodat de societatea civilă, dar şi de contracandidaţii săi Geoană şi Antonescu, Traian Băsescu începe să piardă teren masiv şi, în premieră, cedează şefia plutonului aflat în cursa pentru Cotroceni.
Ca şi în cazul aviarei, porcina vine la momentul oportun pentru a fixa o nouă agendă a atenţiei publice. Panica lansată – în România ar putea muri 20.000 de oameni de porcină – lasă în umbră interesul pentru discursul electoral. Desigur, sîntem nepregătiţi pentru pandemie. Dar vina aparţine politicienilor, parlamentarilor şi, evident, fostului ministru al sănătăţii, social-democratul Bazac. În plus, de ce să se vorbească despre ilegalitatea alegerilor din 22 noiembrie (suprapunerea cu un referendum, adică exact ceea ce U.E. recomandă a NU se face), cînd se poate vorbi despre cei 20.000 de români care vor muri de porcină? Şi de ce să nu aibă alegătorii români subiect de meditaţie – gripa şi lipsa vaccinului – în loc de a înţelege că preşedintele în exerciţiu nu are argumente pentru a cere un nou mandat şi atunci recurge la diversiunea cu referendumul? Totul evident, brodat pe gripa devenită fundamental electorală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu