miercuri, 18 noiembrie 2009

De la Goya la Băsescu

În urmă cu vreo două sute de ani, pictorul spaniol Francisco Goya o trîntea: „somnul raţiunii naşte monştri”. Două secole mai tîrziu avea să vină, pe cheiuri dîmboviţene, o parafrază al naibii de adevărată: somnul naţiunii naşte monştri. Iar naţiunea română este într-o profundă stare de somnolenţă. După 50 de ani de hibernare – stare prescrisă de don’ doctor, pentru o viaţă sănătoasă, adică de dr. Petru Groza – credeam, speram, că, în conformitate cu ceea ce avea să ne devină imn naţional, ne vom deştepta. Eroare, cel puţin la scară socială generală. Le dormim în continuare, le dormim adînc, care în cizme, care la birou, care în pat, care la bodegă, care prin comite şi comiţii. Şi, din 1990 încoace, somnul naţiunii a fătat, pe bandă rulantă monştri şi monstruozităţi. Primele „născări” semnificative s-au înfipt, cum era şi firesc pentru pedigriul lor, la conducerea ţării. Şi au reuşit să conserve, sub farduri ieftine şi urît mirositoare, centralismul democratic. Adică acea formă de conducere în care poporul român conduce, ia decizii, mănîncă bine şi trăieşte bine, dar numai prin reprezentanţii lui. De data asta aleşi de o naţiune care le doarme zdravăn. Aşa am reuşit să ne pricopsim cu un Iliescu a la long, aşa ne-am trezit pe cap cu un Băsescu. Ambii, generaţi de reţeta de trai sănătos prescrisă, în fond, de don’ doctor. Dr. Petru Groza. Evident, românii le-au soilit, în tot acest timp, sănătos. Ce a născut somnul lor s-a văzut şi se vede, pentru că nu e vorba doar de cei doi mai sus numiţi ci şi de tot ce au generat ei, toţii cozmâncii, hrebenciucii, agatonii, vanghelii, bocii, videnii, pogii şi mai ştiu eu care. Că un rău nu vine niciodată de unul singur.
Desigur, a mai existat, între timp şi un Constantinescu. Un Constantinescu pe care nu îl mai contabilizez, dat fiind faptul că a fost un patetic accident în starea de somn a naţiunii. Un fel de vis din categoria „bă, parcă am visat ceva azi-noapte, dar nu-mi mai aduc aminte ce”. Altfel însă, le dormim ţapăn. Şi, dacă ar fi să mă iau după sondajele publicate în ritm de cufureală, nici de data asta nu părem a ne trezi. Nici la realitate, nici din somn. Aşa că avem toate şansele ca, în somnambulsimul nostru, să ne alegem iarăşi cu subproduse ale sistemului totalitar. Un sistem pe care îl înjurăm la unison, dar îl perpetuăm cu sîrg şi tenacitate. Noapte bună, România şi nu uita de Goya!