miercuri, 11 noiembrie 2009

O ţară ruptă-n fund

Spunea, la Craiova, Traian Băsescu că lasă, la sfîrşit de mandat, o ţară mai mare cu nu ştiu cîte mii de kilometri pătraţi, suprafaţă găsibilă în Marea Neagră. Măreaţă realizare. Mai cu seamă că, pe fond, acea parte de platou continental nu înseamnă nimic mai mult decît visul românului de a cîştiga la loterie marele pot, chiar dacă nu joacă. Asta apropo de ce grozavi am fi dacă s-ar găsi acolo cîndva petrol şi gaze. În realitate, la sfîrşit de mandat, Traian Băsescu lasă o ţară ruptă-n fund. Spoliată. Cu un popor dominat de şomeri şi pensionari. Şi nu numai cu o visterie goală, ci şi cu un viitor amanetat pe mulţi ani. Bunul gospodar portocaliu – respectiv guvernul Băsescu-Boc – a ruinat gospodăria numită România. Dincolo de încercările patetice ale preşedintelui în exerciţiu de a prezenta eşecul drept reuşită – vezi faimoasa creştere a producţiei agricole cu un procent în 2009 faţă de 2008 (chiar dacă uită că 2009 a fost un an climatelic normal, în timp ce 2008 a fost unul lovit de o secetă năpraznică) – adevărul este incontestabil: 120.000 de întreprinderi mici şi mijlocii falimentate, o rată a şomajului dublată, o datorie externă de 70 miliarde de euro, plus una către băncile din România necuantificabilă în realitate. Guvernul Băsescu-Boc nu a fost capabil să facă economia României să producă plus-valoare, să producă avuţie naţională, să producă PIB. Nu a fost capabil nici măcar să o lase să producă la nivelul anului precedent. Nu criza este vinovată, ci sistemul implementat de cei doi şi ciracii lor. Cuantumul împrumuturilor de pe piaţa internă de capital – unică realizare într-adevăr de proporţii a guvernului Băsescu-Boc – reprezintă, la ora actuală, o imensă povară publică. Numai costul acestor împrumuturi la băncile interne a ajuns la 1,5% din PIB. Şi asta a spus-o chiar marele Pogea. Asta înseamnă că noi, contribuabilii, trebuie să scoatem din buzunare, numai pentru dobânzile acestor credite, 1,73 miliarde de euro. Adică echivalentul a 12 milioane de pensii medii. Şi de aici este suficient doar un banal calcul. Dacă la actualii cinci milioane de pensionari (aproape) mai adăugăm costurile creditelor guvernamentale interne, luate pentru pensii, salarii, cheltuieli publice, adică echivalentul a alte 12 milioane de pensii, rezultă că România ar fi putut plăti 17 milioane de oameni fără ca aceştia să mai facă ceva. În realitate, creditele interne, adăugate celor 70 miliarde de euro credite externe nu au ajuns nici la cetăţeni sub formă de ”primă de român”, nici la dezvoltare, adică la investiţii care să producă locuri de muncă, plus-valoare, avuţie naţională. Unde au ajuns aceşti bani numai bunul Dumnezeu ştie. Şi poate nici El, ci doar Băsescu şi Boc. Plus pleiada de pogi, videni, fluturi şi alţi îndolofăniţi asemeni lor. Cei care lasă moştenire o Românie sărăcită. Ruinată. Ruptă-n fund.