luni, 26 octombrie 2009

Atac la sistem

Debutul de campanie a fost de urmărit. Aceasta mai cu seamă pentru maniera în care preşedintele în exerciţiu a abordat această campanie. Absolut întîmplător, Traian Băsescu a atacat, în precampanie, un altfel de registru. Mai un „Divertis” pe ici, mai un „Happy Hour”, pe dincolo, fără pic de politică, derulînd cu măiestrie actoricească poveşti romantice, ba un interviu de vreo juma’ de oră pe un alt post generalist, relativ izolat de mesajul politic, la oră de maximă audienţă, taman în calupul principal al ştirilor, răspunzînd cu tandreţe paternă unor interpelări din familia „domnule preşedinte, eu sînt convinsă că sînteţi un suflet simţitor şi nu un actor”. Nu a ezitat nici a se deda la tandreţuri majore cu postul public de radio, tot la o emisiune de mare audienţă şi fără de tangenţe cu politicul, „Semnături celebre”, de la orele 21,00. Asta în loc de „Noapte bună, copii”, altă emisiune de băsmuit rivalizîndă cu povestirile de pe mare ale neînfricatului căpitan de cursă lungă. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, în momentul declanşării oficiale a campaniei, Traian Băsescu a renunţat subit a-l mai lua pe Geoană peste picior, iar pe Antonescu şi Oprescu nici nu îi mai bagă în seamă. A renunţat chiar la poza de cavaler Roland, fără de teamă şi prihană, călare pe cal alb şi salvator al naţiunii. Lupta sa, dusă de unul singur – brav Don Quijote, neînfricat Lancelot – cu sistemul corupt, demult erodată deja, a fost pînă şi ea lăsată la spate. Băsescu şi-a construit o campanie parşivă: sub masca referndumului el dă impresia că a înarmat poporul român şi a dat chemarea acestuia la lupta împotriva unui politic ticăloşit şi îmbuibat. Sloganul „De ce le e frică nu scapă” nu este întîmplător. Băsescu a creat o ţintă detestată: parlamentarii. A conturat, cu răbdare şi perseverenţă, tabloul unui parlament de prisos, al unui parlament corupt. L-a identificat, în ochii poporului, cu suma tuturor relelelor. Apoi a focalizat întreaga campanie în acest făgaş. Referendumul are menirea de a crea alegătorilor iluzia că aşa vor da EI lovitura de graţie unui sistem corupt. Că, pe hoitul legislativului actual va veni EL, salvatorul, şi va construi o Românie curată şi modernă. Un adevărat falanster, mai al naibii ca ăla de la Scăieni. Nu promite, nu se angajează, doar sugerează alegătorului, în mod pervers, această proiecţie. Şi suprapune „da-ul” pentru zdrobirea „balaurului” cu „da-ul” pentru propria-i persoană. Este o stratagemă pe care ceilalţi competitori semnificativi o neglijează însă. Sau căreia nu au fost încă capabili a-i găsi antidot.
Ceea ce însă nu lasă a se întrevedea abila (dar perversa) campanie a preşedintelui în exerciţiu este consecinţa deloc îndepărtată a unui eventual vot favorabil pentru Traian Băsescu: în numele reformei instituţiilor statului se radiază singurul garant autentic al democraţiei în România: parlamentul. Reducerea sa la o mînă de oameni, transformarea în mare Adunare Naţională ca anexă de formă a preşediniţiei ne readuce în epoca centralismului democratic. Adică în epoca puterii unipersonale. Şi discreţionare. A dictaturii cu faţă mai mult sau mai puţin umană. Am zis!