duminică, 4 octombrie 2009

Eternul şi fascinantul Băsescu

Scriam în urmă cu vreo trei ani că Traian Băsescu este un histrion greu de egalat. Era cam pe timpul cu suspendările şi angajamentele cu ţepe în Piaţa Constituţiei. Era, în acelaşi timp, momentul în care Traian Băsescu, omul care şi-a trecut în palmares buşitul a trei guverne, urca pe cote greu de imaginat de popularitate: 60%. Histrionul jucase perfect şi cucerise stalurile cu un public la rîndu-i visceral în emoţii. Spuneam, în urmă cu trei ani, că Traian Băsescu este fascinant. Este adevărat, şi şarpele îşi fascinează victima înainte de a o înghiţi, o hipnotizează, o paralizează dar, desigur, nu e cazul să ne pretăm la asemenea comparaţii, vorba lui Adrian Năstase, inelegante. Este fascinant pentru că ştie să jongleze cu emoţiile oamenilor. Este suficient a urma sfatul preşedintelui şi a-ţi băga picioarele. Cum în ce? În ligheanul cu apă rece, bineînţeles, şi vei desluşi, din totalul discursurilor sale – şi nu numai cele prezidenţiale, ci şi cele de primar ori ministru al transporturilor – că el, fascinantul Băsescu, nu se adresează logicii. Nu are nici un dialog cu inteligenţa interlocutorilor. Dimpotrivă, o evită cu maximă măiestrie pentru că altfel s-ar da de gol. Băsescu creează emoţii, le manipulează, extrage maximul de folos din asta. Ceea ce nici nu este foarte greu cînd, fire histrionică fiind, te adresezi unui public în cea mai mare parte spărgător de seminţe şi adus în postura de consumator de telenovele.
Pe astfel de jocuri emoţionale, Traian Băsescu, a reuşit să rupă trei guverne: guvernul CDR – PD, neantizînd un partid istoric, PNŢCD-ul, partid care vine astăzi patetic să cerşească cîteva firimituri de la masa celui care a fost, pentru ţărănişti, mai devastator decît comunismul, guvernul PNL – PD, iar acum guvernul PD-L – PSD. Pe jocuri emoţionale, Băsescu s-a făcut preşedinte, vărsînd trei lacrimi de mare actor la proaspăt construitul copîrşeu al lui Theodor Stolojan. Iar acum, tot pe astfel de jocuri emoţionale, acelaşi Traian Băsescu încearcă să convingă, oftînd la greutatea poverii, că sub fluxul apelurilor populaţiei a acceptat să mai candideze încă o dată. A fost... fundamental spontan pentru că poporul, nu e aşa, i-a cerut să se mai sacrifice o tură de cinci ani. Chit că el, preşedintele în exerciţiu, s-ar vrea mai degrabă asemenea albumului omonim: nu numai fascinant, ci şi etern. Etern în funcţia de preşedinte al României. Însă un preşedinte secondat de un guvern marionetă (pe care deja îl are) şi de o Mare Adunare Naţională servilă (pe care o pregăteşte). Un Băsescu etern şi fascinant care nu facde altceva decît să îşi hipnotizeze victimele înainte de a le înghiţi. Măcar pentru o nouă epocă de aur. Am zis!