luni, 7 septembrie 2009

Parlamentul, ca o salvare

Nu înţeleg cum experţii guvernului Boc nu au văzut pînă acum soluţia ieşirii din criză. Nu înţeleg cum miile de specialişti ai PD-L şi PSD nu au reuşit acest lucru. Soluţia este mai vizibilă decît oul lui Columb şi la fel de simplă şi la îndemînă. Ecuaţia rezolvării crizei este una de gradul întîi, cu o singură necunoscută: banii. Nu sînt bani la buget. Pe cale logică, premierul Boc şi compania au decis să strîngă cureaua. Să facă economii la sînge. Este drept, sîngele nu este tocmai al lor, dar important este - nu e aşa? - să fie sînge: curbe de scarificiu, concedieri în masă, concedii fără salariu. Este drept, nu taman acum, cînd stă să-nceapă sezonul murăturilor, ci mai la sărbătorile de iarnă, să ştie tot românul ce cadou îi pune sub brăduţ Moş Boc. Dacă o mai fi el titularul, se înţelege. Ei bine, salvarea tocmai în reducere de cheltuieli este. Aici premierul şi cu pogii şi videnii lui au spus-o cu maximă înţelepciune. Este adevărat, sînt şi o mulţime de agenţii care căpuşează banul public. Dar nu este din cale afară de semnificativ. Un mult mai mare consumator de buget este un organism absolut de prisos în România tandemului Băsescu-Boc: Parlamentul. Instituţia asta consumă de te sparge. O socoteală făcută aşa, pe colţ de masă, arată că desfiinţarea acestei instituţii absolut de prisos – din moment ce nu mai este nevoie de parlament pentru adoptarea legilor, nu văd de ce am mai arunca cu miliardele pe funcţionarea lui – ar aduce cu sine banii necesari depăşirii momentului. Să vedem: 334 deputaţi, 137 senatori. Dintr-un foc 471 de indivizi care papă de la buget sume imense. Numai cheltuielile de personal, la Senat, înseamnă 87,2 milioane lei (plus 30 la sută faţă de anul trecut, cînd nu era criză!), la Cameră se ridică la 196,9 milioane lei (plus 19 la sută). Asta dacă nu mai luăm în calcul şi imensele sume destinate întreţinerii şi funcţionării sediului celor două camere, adică nişte mii de miliarde, plus cheltuielile de funcţionare pentru birourile parlamentare din teritoriu, plus sumele pentru diurne, pentru telefoane, pentru dotări, pentru imensele parcuri auto etc. Plus sumele forfetare ale deputaţilor. Dintr-un foc, s-ar disponibiliza multe mii de miliarde de lei vechi. Şi asta fără traume, în contextul în care, în România, pur şi simplu, nu mai este nevoie de parlament. Mecansimul s-a simplificat extrem de mult: executivul naşte legile, el le aprobă. Îşi asumă, nu e aşa, răspunderea. Şi, dacă stăm să ne gîndim bine, ar mai fi o cale de economie: renunţarea şi la miniştri şi ministere. Este în fond suficient ca preşedintele Băsescu să dispună, şi premierul Boc să îşi asume răsunderea. Ar fi doar două lefuri şi atît. Evident, de austeritate. Restul nu sînt decît cheltuieli de prisos. Concluzia? Fraţilor, parlamentul este salvarea!