De ce la gura ţevii şi nu a sobei? În primul rînd pentru că e vară. Şi numai de căldura din sobe nu mai ai chef pe aşa vreme. În al doilea rînd, pentru că ţevile sînt goale. Alea de apă caldă, bineînţeles. Şi se holbează la tine cu ochi chior, aşa cum chioare sînt şi ţuţuroaiele cu bulină roşie de băile şi bucătăriile a vreo sută de mii de braşoveni. Oricum, poveştile sînt interesante. Şi nu tocmai puţine. Şi una dintre ele sună aşa: este o dată ca altă dată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, o centrală mare, înaltă şi tare, cu mulţi angajaţi şi mulţi bani neluaţi. O centrală ce ar trebui să dea cu agentul termic în populaţie de să n-o putem duce, şi cu energia electrică în sistemul naţional de ar fi luminate ca ziua pînă şi drumurile judeţene. Numai că, zice basmul, centrala asta era păstorită de o turmă de vreo 27 de zmei, care mai de care mai agamani. Şi de ceva balauri, fiecare dotat cu un număr oarecare de capete, după putinţă şi posibilităţi. Şi mai zice rapsodul popular, autor de folclor care merge din gură în gură precum altă minune, că unde sînt capete multe e şi deşteptăciune multă. Iar unde este deşteptăciune multă este şi multă prostie (apud rapsod). Drept pentru care centrala cea mare s-a conformat matricei generale mioritice şi s-a dus, an de an, tot mai la fund. De a strîns robinetul pînă şi la fraierii care au plătit întocmai şi la timp facturile, unele mai aberante ca altele. Iar datoriile au ajuns mai mari ca avuţiile lui Roşu Împărat. Plus Verde Împărat, Galben Împărat, Albastru Împărat. Portocaliu Împărat, Violet Împărat, Indigo Împărat. Că ăsta e tot spectrul, dacă nu mă înşel. Dar despre cum s-a ajuns aici, cum s-a împiedicat nu mai ştiu care cu subvenţiile de au ajuns prin alte părţi anatomice ale cetăţii şi alte cele, mai sînt basme destule de spus la gura ţevii. Acu’ e altul, la fel de tare: cică zmeii, în înţelepciunea lor fără de graniţe, au zis că e timpul de economii. Şi au decis să restructureze vreo sută de lucrători ai centralei. Nu oricum, ci cu cîte 18 salarii compensatorii de căciulă. Şi n-ai decît să dai cu cuşma după cîini să înţelegi economia: 18 luni plăteşti o sută de oameni care nu muncesc nimic în loc să îi plăteşti pentru că muncesc. Cît despre economie... ioc! Numai că basmul dă bine la cei ce stau la gura ţevii goale: vai, săracii zmei şi balauri, uite cum se mai dau cu amigdalele de asfalt să ne fie nouă bine, fac şi dreg pe capete. Capete lejeri seci, ar zice povestitorul, pentru că de aici nu se salvează nici un leu. Aşa cum nu s-a salvat nici de-a lungul anilor, zic poveştile.
Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am zis povestea mea. Dar dacă nu e doar o poveste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu