joi, 30 iulie 2009

Foaie verde drum de fier

Vă mărturisesc că, de ani buni, nu mă mai urc în tren. Am devenit, în pofida dorinţei mele, feroviarofob. Deşi, sincer să fiu, de multe ori mă macină dorul de o lungă călătorie cu trenul, cu ochii lipiţi de fereastra vagonului, mînat de nostalgia copilăriei. Fug însă de tren ca dracul de tămîie pentru că acum, dacă vreau să ajung la Bucureşti, fac cam patru ore cu rapidul. Pe vremuri – două ceasuri şi jumătate. Ca să merg la mare ar trebui să fiu un aventurier: sufocare de căldură, sufocare de înghesuială, sufocare de lipsă de condiţii civilizate. Şi toate pe parcursul a nouă-zece ore. Cu expres direct. Pe vremuri – cinci ore şi jumătate, cu schimbare în Bucureşti Nord. Plus că de doăzeci de ani n-am mai văzut o lucrare de întreţinere la calea ferată, ripare de piatră spartă, înlocuire de şină ş.a.m.d. Transportul feroviar s-a dus naibii. Îmi place în schimb să mă dau cu maşina. Partea proastă este că nu am atâţia bani pentru asta. Nu pentru benzină, ci pentru înlocuit, la mai fiecare an, „otomobilul”. Sau, în cel mai fericit caz, bielete, planetare, capete de bară. Nu îmi stă în fire să dau în gropi, dar pe DN-urile noastre nu ai alternativă. Că autostrăzi nu am avut, nu avem şi nici nu vom avea. Are două bucăţi Bucureştiul, dar strict pentru uz propriu. Mie, contribuabilului ardelean nu îmi folosesc la absolut nimic. Deşi noi dăm o bască de bani ca taxe şi impozite dîmboviţenilor de Ferentari de la Victoria (palatul, nu oraşul). Plus că a început să mă cam părăsească dorinţa de cascadorii. Şi nevoia de adrenalină. Asta pentru că e o adevărată aventură să mergi pe drumurile noastre cu o singură bandă pe sens, fără marcaje, sufocate de un trafic care l-ar umple de invidie şi pe nenea Scaraoschi. Şi vă mai mărturisec un lucru: tot pe vremuri, pe cînd eram un mucea într-ale gazetăriei, am avut ocazia documentării unor reportaje pe pescadoarele noastre şi pe navele de adus peştele congelat, faimoasele Polar. Mi-aş dori iarăşi o asemenea ieşire în largul Mării Negre, dar nu mai avem nici pescadoare, nici transportoarele Polar, nici mineraliere, nici petroliere, nici cargouri. Cu alte cuvinte, la capitolul transporturi sîntem pe nicăieri. Ne uităm cu pizmă în istorie, la drumurile din Imperiul Roman. La cele făcute sub ocupaţie austriacă în Transilvania. La cele făcute de Carol I. În rest... Putem doar să ne uităm la istoria modernă: în ultimii douăzeci de ani, democraţii (actualmente PD-L) au avut opt mandate. Cinci ani a fost boss peste transporturi chiar EL, adică preşedintele Băsescu. Rezultatul nu mai trebuie comentat: flotă ioc, autostrăzi idem, infrastructură feroviară – Dumnezeu cu mila. România s-a întors în barbaria pre-romană. Cei care au de călătorit înţeleg perfect de ce.