luni, 23 martie 2009

Pupătorii de botfori

Indiferent de cine ar face opoziţie unei atari afirmaţii, adevărul istoric este incontestabil: geograficul îşi pune amprenta pe genetica fiecărei naţuini în parte. Noi, de la căderea Constatinopolului am fost condamnaţi a fi vecini cu Imperiul Otoman. Iar de la executarea ţarului, cu cel sovietic. Aşa că nu aveam cum să nu fim marcaţi de cele două vecinătăţi. Despre genele sovietice rămase în arhetipul poporului român am tot vorbit şi scris. Nu sînt puţine. Aşa cum nu sînt puţine nici cele implementate în secolele de coţcăială cu osmanlîii. Adică în perioada aceea în care strămoşii noştri, plini de eroism, incendiau holdele şi otrăveau fîntînile în calea năvălitorilor turci, se ascundeau în păduri ca să nu vadă cum li se violează nevestele, apoi, după ce hoardele se retrăgeau, o pişcau agitînd bîtele spre Dunărea şi arătînd cu pumnul spre Înalta Poartă. Adică în perioada aceea în care mai marii curţilor boiereşti valahe şi moldave dădeau năvală la aceeaşi Sublimă poartă în fruntea carelor cu miere, cu bucate, cu fecioare şi tineri meniţi a deveni inicieri şi spahii, pentru a pupa cu mare aplecăciune botforii (încălţările, adicătelea) mai marilor de la Stambul. Plocon şi pupături pentru obţinerea de măriri, de firmane de domnie şi alte cele.
Vremile s-au mai schimbat. Anii au trecut şi peste osmanlîi şi peste noi. Obiceiurile au rămas. Diferenţa este că dregătorii nu mai sînt acum la Înalta Poarta, ci aici, printre noi. Cei mai mulţi au devenit mari feudali locali. Primesc cu aceeaşi nesmintită lăcomie plocoanele precum înaintaşii lor vîrîţi în caftane şi acoperiţi de turbane. Dacă nu vă vine a crede este suficient a trece din cînd în cînd pe la... capitalele de raiale post-decembriste. Recte pe la unele sedii de partide. Valuri-valuri, cei ce vor noile dregătorii (cu tot cu mazilirea celor aflaţi în scaune) sosesc, varsă ploconul (peşcheşul), îşi iau angajamentele de biruri sporite de pe feuda ce urmează a solicita (şi primi), pupă cu ochii daţi peste cap mînuţa şi botforii feudalului democratic şi pleacă frecîndu-şi fericiţi mîinile de ce afacere au făcut.
Cum spuneam, de secole mare lucru nu s-a schimbat. Iar de la începutul anului încoace văd în mai fiecare zi aceeaşi scenă: cum se adună pupătorii de botfori cerşind firmane de domnie. Cu o singură modificare faţă de secolele trecute: coloana lor vertebrală a devenit din ce în ce mai mucilaginoasă. Am zis!