miercuri, 18 martie 2009

Băsescu nu a fost în China

Mai întîi a fost aparatul de propagandă. Bine construit, bine dirijat, construitor de situaţii conflictuale aducătoare de plus de imagine pentru actualul titular de la Cotroceni. Intervenţiile prezidenţiale, la patru ani şi jumătate de mandat, au fost nu atît pragmatice cît histrionice, dar cu efect la marele public. Dovadă sondajele în care miticii (metecii) conduc detaşat. Acesta a fost pasul întîi. Apoi a fost al doilea, logic decurgînd din primul: anihilarea ipoteticilor adversari. A fost un Tăriceanu căpos. Un ex-premier recomandat, în primul rînd, de faptul că i-a rezistat preşedintelui Băsescu patru ani. Un Tăriceanu măcinat, dincolo de guvernare, de eternul conflict dinspre Cotroceni. A mai fost un Năstase hărţuit, în fiecare moment de vîrf al acţiunii politice, de procese, deneauri şi comandouri de tonomate de presă. A mai fost şi un Geoană luat în braţe cu partid cu tot. Şi strîns cu atîta dragoste de preşedintele Băsescu încît – vezi iarăşi sondajele – a ajuns să respire din doi în doi. Ipoteticii adversari sînt deja foşti. A mai venit şi pasul trei: pe zăpăcire mediatică, românul a început să fie spăimos că oricînd îi poate da cineva în cap sau îl poate împuşca pentru a-i fura praful din buzunare. Isterizarea colectivă a funcţionat perfect aşa că nu e de mirare că exact pilonul de bază al democraţiei, societatea civilă, a început să ceară cît mai multe trupe de ordine în stradă. Şi ele ies. Tot mai des şi tot mai mult, gata să reprime orice dezordine. Adică ORICE fel de dezordine. Şi acum vine corolarul: înăbuşirea dreptului la liberă exprimare şi sugrumarea libertărţii presei. Mascată în proiectul de cod civil fiinţează o lege a presei de care şi Goebels şi Stalin ar fi mîndri. O lege a presei care nu cenzurează ci care ameninţă de-a dreptul cu anihilarea întreprinderilor de presă care nu dovedesc obedienţă faţă de cine trebuie. Toate s-au petrecut la întuneric, ţinînd cît mai bine batista pe ţambal, de preferinţă pînă cînd întregul arsenal va fi pregătit şi activat. Mai lipseşte doar soborul de preoţi care să cînte prohodul ciudatei noastre democraţii. Oricum, un lucru trebuie să ne bucure. Băsescu nu a fost în China. Încă. Aşa că noua revoluţie culturală mai are un pic de aşteptat. Dar nu în exces. Apoi urmează „Partidul, Băsescu, România!”. Am zis!