Guvernul din opoziție

Clasicul democrației mondiale, Regatul Unit, are, prin intermediul opoziției, și un guvern din umbră. Sau guvern fantomă. Perdanții electoral își alcătuiesc, la fiecare ciclu electoral, un guvern al opoziției. Evident, nu guvernează. Dar stă cu ochii pe Cabinet ca pe butelie, îl taxează la cele mai firave abateri de la normalitate, lansează proiecții și propune variante pe care și le argumentează. Acesta este guvernul din opoziție. Un fin, competent și atent observator al actului de guvernare al puterii. Un lansator constant al alternativelor și un corector al actului de putere. Ei bine, noi, românii, i-am tăiat pe britanici. Guvernul nostru din opoziție este mult mai mult decît al lor. Nu vă gîndiți la un cabinet fantomă proiectat de Vasile Blaga și dinamizat de Monica Macovei. Nici poveste. PDL, principala forță motrice a opoziției (ca număr de scaune ocupate în Parlament) este fundamental inactiv din acest punct de vedere. La cîte tîmpenii a lansat guvernarea Ponta, lipsa de reacție a democrat-liberalilor denotă orice altceva numai vitalitate politică nu. Și nici valențe democratice. ”Pachetul” valențelor opoziționale marchează mai degrabă, ca să spicuim numai cîteva, o fundamentală incapacitate politică, un marcant interes strict pentru gușa individuală, pe principiul ”mănîncă cine poate” și o lene în gîndire și acțiune politică de-a dreptul atavice. Dar să revenim la adevăratul nostru guvern din opoziție. La guvernul care funcționează pe principiul pliculețului cu nesscafe: doi în unul. Căci guvernul din opoziție al României este chiar guvernul Ponta. Este un guvern la putere aflat în opoziție pentru că principalul lui instrument de lucru este critica. Critica vocală. Deși cabinetul are la îndemînă toate instrumentele guvernării, inclusiv o zdrobitoare majoritate parlamentară, instrumentul de lucru folosit este doar cel vocal. În mai mult de anul scurs de la ”prima ungere”, în mai mult de jumătatea de an de la... a doua, nu am văzut nici un proiect pe termen scurt, mediu sau lung, nici o proiecție de arhitectură economică. De altfel, în paranteză fie spus, cuvîntul ”economie” a dispărut din vocabularul puterii. Se sonorizează umori, frustrări, dar nu se construiește nimic. Se raportează rezultate mirobolante, dar oamenii sărăcesc. Agenții economici se prăbușesc într-o sarabandă turbată de piese de domino măiestrit bușite. Numărul firmelor intrate în insolvență crește în progresie geometrică de la lună la lună. În termeni reali, șomajul declarat la șapte la sută a trecut de 15 procente și virează spectaculos spre 20%. Șpăguirea a devenit sport național, de la agentul comunitar din piață care își umple sarsanaua dimineață pentru locul la tarabă al precupeților și pînă la judecătorii cu peste un milion de euro pe dosar, ori procurorii care transformă beciul instituției în depozit de vinuri și cîrnați, de la medicul care condiționează la profesorii care industrializează peșcheșul pentru bacalaureat. Asta ar fi una. În al doilea rînd, dar, de fapt, tot în primul, guvernul Ponta este în evidentă opoziție cu România. Cu cetățenii contribuabili pe care îi jupoaie inventînd săptămînal taxe noi. Iar la acest capitol inventarul este mult prea lung pentru a-l mai parcurge. Așa că trec direct la concluzie. O concluzie rezumabilă la o simplă sintagmă: România browniană. P.S. Sîntem, totuși, soectaculoși și gena migratoare ne este puternică. Asta în sensul că România se află veșnic pe drumuri. Eram pe drumul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintării spre comunism. Ne-am circumscris, pentru o scurtă perioadă, pe drumul făuririi societății capitaliste și ne-am cantonat, în anii din urmă, pe drumul dezagregării morale și materiale. Dar despre asta vom mai vorbi.