miercuri, 19 august 2009

De ce sîntem tîmpiţi

Dacă propoziţia de mai sus ar fi interogativă, ar fi, categoric, o întrebare retorică. Oricum, o explicaţie se cere. Şi este extrem de simplă, de la îndemînă. În primul rînd sîntem tîmpiţi pentru că ne place să ne complacem în această situaţie. În al doilea rînd pentru că, lăsîndu-ne purtaţi în valul de tîmpire (tîmpitizare?) ne-au înţepenit creierele. Şi uite aşa am ajuns să înghiţim cele mai tembele gogoşi, am ajuns să ne lăsăm duşi de nas mai uşor decît turma de oi la abatorizare. Pornind de la titlul de mai sus, aş putea spune că nu este nici măcar o banală propoziţie afirmativă, ci este de-a dreptul un postulat. Şi mă tem că nu exagerez. Sincer să fiu, aş deborda de fericire dacă aş fi contrazis cu argumente serioase şi sănătoase.
Bineînţeles, tot ceea ce am spus pînă acum ar putea fi considerat ca opinia proprie şi personală. Ceea ce înseamnă că, pentru susţinere, trebuie şi un argument. Iată-l: sîntem tîmpiţi pentru că înghiţim pe nerăsuflate şi nemestecate întregul bîlci politic al coaliţiei la guvernare. Toată circoteca legată de pachetul reformei din educaţie, de concedierile din sectorul public, tot tembelismul cu cele zece zile de concediu fără plată pentru angajaţii din administraţie, învăţămînt, cultură, sănătate, poliţie, pompieri, jandarmi etc., etc. Înghiţim scuipăturile politice ale celor numiţi să guverneze şi care, taman asta nu fac. Dacă nu am suferi de acest retard naţional nu am mai lua pe nemestecate toate aceste porcării. Şi am vedea ceea ce este vizibil de la o poştă: datoria publică a României a ajuns la 123,6 miliarde. În primele şase luni ale anului în curs, guvernul a împrumutat 14 miliarde de euro. Bani care nu se regăsesc nicăieri, în nici o dezvoltare de infrastructură, în nici o conservare sau – poveşti cu pajuri şi zmei – creare de locuri de muncă. Practic, dacă nu am fi naţional tîmpiţi, nu am pune botul la circăreala celor aflaţi la guvernare şi am vedea ceea ce se vede din avion: nu sîntem guvernaţi, ci jefuiţi. Nu sîntem susţinuţi de stat, ci abatorizaţi de indivizii care nu mai ştiu cum şi cît să bage la maţ. Circoteca naţională – care ne mai şi divide în tabere partizane, căci altfel tîmpitizarea (scuzaţi noul termen) nu ar fi deplină – nu este altceva decît o perdea de fum. Fum gros, menit a ascunde incompetenţa, furtul, jaful naţional. Am zis!