luni, 12 decembrie 2011

Întoarcerea din grevă

În urmă cu 22 de luni îmi anunțam intrarea în grevă gazetărească. Motivul? Îl anunțam atunci: în fața degradării morale a peisajului media, am renunțat. Am renunțat să mai fac parte, după ce ani de zile am luptat pentru demnitatea jurnalistică, dintr-un corp profesional în care etica și respectul față de inteligența cititorilor / ascultătorilor /telespectatorilor au ajuns excepția. Am făcut-o cu speranța că noul val al jurnaliștilor va reuși să readucă această profesiune în rîndul elitelor sociale. Nu are rost a vă mai spune că dezamăgirea este imensă. Nu așa s-a întîmplat. Dimpotrivă. În fine, nu are rost a relua cele spuse atunci cînd mi-am pus condeiul în sertar și am renunțat la ”sticlă”.
Acum însă, după 22 de luni de grevă jurnalistică, îmi dau seama că demersul meu a fost absolut inutil. Și, sincer să fiu, cvasineobservat. Așa că mă întorc în lumea cuvîntului scris. Mă întorc pentru că în tot acest interval am învățat cîteva lecții de viață greu de descris. Nu de la profesori universitari, ci din universul ființelor cu disabilități de care m-am apropiat foarte mult, învățînd să lucrez cu acești oameni și pentru ei. De la ei am învățat ce înseamnă bucuria unor lucruri mărunte pentru cei mai mulți, dar care pentru ei pot însemna victorii uriașe.
Pornind de la această experiență pe care nu am de gînd să o întrerup, revin la cuvîntul scris. Deocamdată, în ceea ce privește ieșirea pe ”sticlă”, mă mai gîndesc. Îmi dau seama că, într-o societate bolnavă, în care valorile s-au răsturnat irevocabil, a sta pe margine este fundamental greșit. Iar a aștepta asanarea peisajului media ar însemna să sper absurd în... nemurire. Pentru că, îmi dau seama, va trebui să dispară o generație întreagă pentru ca presa românească să redevină credibilă. Și morală. Ca și politicul, media românească este atinsă de mizerul putregai. Nu discut despre excepții. Sînt rare și mă plec cu respect în fața lor.
Așa că, fraților, m-am întors. M-am întors și redeschid, pentru început, Recursul la morală. Poate urnesc, poate urnim, împreună, ceva. Măcar un pic, oricît de mic ar fi el.