De la cauză la defect

Am reuşit să coagulăm, în cei douăzeci de ani de nouă economie (Novaya Ekonomicheskaya Politika? - adică Noua Economie Politică, doctrină economică lansată de Lenin în primii ani ai sovietelor, pentru a salva economia URSS de colaps prin apariţia de mici întreprinzători particulari şi prăvălii private) două dintre defectele fundamentale ale omenirii. Şi chiar să le dezvoltăm. Primul – şi probabil şi cel mai grav – este superficialitatea. Aceasta este cu atît mai gravă cu cît se regăseşte la un nivel decizional mai înalt. Şi atinge paroxismul la nivel de guvern al României. Evident, exemple sînt cu duiumul. Cel mai recent – bugetul României pentru 2010. un buget făcut cu maximă superficialitate, fără a ţine cont de legităţile obiective ale economiei, de tendinţele şi conexiunile pieţelor naţionale şi multinaţionale, fără a lua în calcul consecinţe. Bugetul anului 2010 a fost gîndit (scuzaţi exagerarea termenului) la minima rezistenţă, singurele jaloane vizibile fiind cele fixate de FMI. Altfel spus, strategia guvernamentală se poate cicumscrie generic doctrinei „aici ar trebui să sune cam aşa”, fără a avea nici o legătură însă cu economia - aia care mai este – reală.
Al doilea defect major este fuşerismul. Lucratul pe genunchi, fără nici o perspectivă. Evident, decurge din primul. Şi cabinetul Boc o demonstrează la nivel maximal. Rămîn la exemplul cu bugetul. În mod normal, bugetul este o construcţie şi, în acelaşi timp, un instrument menit a da o anumită direcţie. A stabili vectori de dezvoltare în corelare cu strategiile pe termen mediu şi lung. Or, aşa ceva nu există. Guvernanţilor României le este cu desăvîrşire străină noţiunea de planificare. În douăzeci de ani, România nu a fost capabilă să îşi fixeze o strategie de dezvoltare, o ţintă clară – unde anume se vrea a se ajunge cu această ţară – care sînt costurile atingerii obiectivului fixat şi care sînt etapele prin care trebuie cu necesitate trecut. Gîndirea creatoare a celor ce conduc destinele României nu poate depăşi însă nivelul NEP-ului leninist: de unde se puşcă mai degrabă banul şi cum se poate scurge el mai repede spre buzunare predestinate. Şi nici nu mai contează dacă asta se face din asfalt, becuri, curăţenie, borduri, var ori flaşnete.
Desigur însă, toate cele mai sus amintite sînt doar efecte. Sau – mai de-a dreptul spus – defecte. Cauza este cu totul şi cu totul alta. Şi nu exagerez cînd afirm că foarte bine a sintetizat-o un puştan, trîntind o perlă în teza de BAC, în analiza măreţei balade naţionale „Mioriţa”: „În Mioriţa este vorba de doi ciobani asasini, o oiţă turnătoare şi încă un cioban surprinzător de prost!” Am zis!