De ce nu îmi este dragă doamna Dragu

Doamna Dragu, Anca Dragu (Anca Dana Dragu Paliu, în formulă completă), actual ministru al finanțelor în cabinetul Cioloș, mă impresionase încă de la nominalizare: BNR, FMI, Comisia Europeană sunt instituții trecute în CV-ul ei. ”Asta știe”, mi-am zis alăturîndu-mă corului naivilor. Și mai-mai că riscam să îmi devină și dragă, evident, prin prisma competenței și calificării profesionale. Dușul rece a venit indecent de repede: zilele trecute, cînd doamna încă ministru al finanțelor publice s-a pus artistic pe copitele dindărăt – în chestiunea salariului minim pe economie – și a declarat cu emfază (a se vedea definiția din Dicționarul de Neologisme, ediția 1986) și suficiență: „în Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud sunt locuitori săraci care ştiu să facă ceva pe doi lei, ceea ce românul nu mai face de ceva vreme”. O frază care este mai exactă decît o radiografie la plămîn, aș zice. Și aceasta pentru că demonstrează nu numai îngrijorătoare carențe profesionale, ci și tare de caracter. Jenante pentru o persoană instruită. Și acum să explicăm. Ca economist cu activitate (economist în BNR, FMI, Comisia Europeană), ca specialist în macroeconomie, cu doctorat în stabilități financiare internaționale, draga de doamnă Dragu ar fi trebuit să știe că, după TVA, principala sursă a bugetului de stat o reprezintă impozitul pe salarii. Abia apoi figurează accizele și celelalte taxe. Or, crescînd salariul minim, bugetul de stat categoric făcea gușa un piculeț mai mare. Se mai umplea cu ceva. Dar doamna ministru de finanțe a lipsit de lecția aceasta. Sau a avut notă și nu a mai învățat. Mai mult, creșterea salariului minim pe economie la nivelul a 1200 lei, de la 1 ianuarie 2016, nu ar avea un impact negativ pe cheltuielile bugetare, date fiind majorările salariale în zonă deja cuprinse în proiectul de buget de stat pe anul viitor. Dar draga doamnă Dragu nu a luat în calcul așa ceva. Este drept, aritmetica poate fi, de multe ori, grea, chiar dacă ai la îndemînă abacul cu rîndunele. Și să ne oprim aici la zona de gîndire finanțistă. Mult mai grav îmi apare celălalt aspect care se revarsă din jenanta ei declarație (vă rog, apreciați delicatețea eufemismului). Și aceasta pentră că draga doamnă Dragu demonstrează limpede cum îl apreciază ea pe cetățeanul român. Ca ministru, citez, draga Dragu ”are datoria morală de a încuraja politicile de incluziune socială și combatere a sărăciei în rândul celor mai vulnerabili dintre cetățenii României, care, deși muncesc, nu pot ieși din capcana precarității”. Nici poveste de așa ceva. Membra cabinetului Cioloș este fundamental dezinteresată de aceste aspecte. Membra cabinetului Cioloș pare a nu avea habar de faptul că proape 5 milioane de români se află sub pragul sărăciei (calculat după metoda Eurostat, în funcţie de nivelul şi distribuţia veniturilor). Adică 22,6% din populația țării. Nu știe, sau și mai grav, nu îi pasă. Dragii doamne Dragu nu îi pasă nici de prevederile art. 47, alin. 1 din Constituția României: ”Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent”. Și dacă nu îi pasă de cetățeanul român, care ar trebui., zice draga doamnă ministru Dragu, să se mulțumească cu un venit de 2 lei pe zi, că dacă indianul poate, trebuie să poată și românul, încep să mă întreb ce caută respectiva doamnă în țară, ce caută în guvern, ce caută la vîrful deciziei politicilor financiare? Pentru că draga doamnă Dragu ar trebui să își muncească materia cenușie pentru a dezvolta zona economică, pentru a găsi politici fiscale generatoare de prosperitate, pentru a aduce nivelul de trai al românilor la nivelul UE, nu al Indiei și Africii. Taman ceea ce draga doamnă Dragu ne-a anunțat limpede că nu intenționează a face. Exact de asta doamna Dragu nu îmi mai este deloc dragă. Am zis!