Că participă alde Salam la selecţia pentru Eurovision, nu mă miră. Nu m-ar mira deloc, dar absolut deloc, nici ca nea Salam ăsta să fie preferatul televotingului şi să ajungă la norvegieni ca, vorba aia, să se reproducă pe scenă. Ce mă miră este că maneliştii nu au luat pînă acum cu asalt Eurovisionul, Cerbul de Aur, Mamaia, Magalia, Calatis etc. Asta ar fi fost normal pentru o ţară în care lucrurile au luat-o razna de pe la abdicarea lui Carol încoace. Dar să lăsăm istoria, este suficient doar prezentul unei Românii manelizate şi telenovelizate pentru a înţelege de ce trăim ceea ce trăim. Într-o ţară normală (şi morală) n-am fi avut o agendă a discuţiilor publice guvernată de cafteli energetice şi flăcări violete. Şi iniţiatorii dobitoceniei, alde Hrebe ori Mihaela-dragostea mea, başca tocşoiştii care au dat năvală la subiect ca muştele la nu mai spun ce, ar fi fost trataţi nu paranormal, ci absolut normal. Adicătelea cu cămăşuţe bine strînse în jurul corpului şi calmante din abundenţă. Asta în contextul în care ar fi fost cel puţin trei subiecte esenţiale ale nenorocitei ăsteia de agende publice: criminalitatea ajunsă la apogeu, bătînd la fundul gol tot ce a putut făta inteligenţele Camorrei şi Cosei Nostra de-a lungul unor secole de existenţă. Sau un buget de stat menit a conserva şi acutiza starea de criză. Sau, şi mai şi, un ditamai ţunami de disponibilizări prevestitor de mari mişcări sociale şi oarece sărăcie, başca foamete.
Numai că noi trăim în România lui Salam. Într-o Românie a maneliştilor. O Românie a interlopilor care joacă ţurca în tihnă, stîrniţi din an în paşte, cu cîte un hăirupism miliţienesc care nu dovedeşte mare lucru. Decît, eventual, superficialitate şi inutilitate – asta raportat la imensele teancuri de dosare cu autor necunoscut strînse prin mai toate sediile de inspectorate judeţene. Trăim într-o Românie a borfaşilor înnobilaţi – cu un lejer retard mediatic – la grad de baroni locali şi asta numai pentru că avut abilitatea de a deturna banul public spre burdihanele lor proprii şi personale. Aşa că să nu ne mai scundem după deget şi să ne tragem puţin sufletul între două dezbateri şi trei exegeze pe marginea suptului de energie de la unul ori de la altul şi să votăm cu frenetic entuziasm alde Salam. În fond, avem un spate doldora de experienţa salamului cu soia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu