Găleata lui Boc

“Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stînd într-o găleată, încearcă să se ridice trăgînd de mîner”. Fraza de mai sus nu eu am zis-o, deşi mi-ar fi plăcut. Îi aparţine lui Winston Churchill, politicianul şi premierul de legendă al Marii Britanii. Şi se potriveşte de minune, fără tăgadă chiar, României anului 2010. Cel care şi-a propus să se ridice trăgînd de mînerul găleţii în care zace este premierul Emil Boc. Nu singur, ci împreună cu guvernul României. Este suficient a privi – măcar în diagonală – proiectul de buget pe anul în curs pentru a realiza acest lucru. Bugetul anului 2010 nu este nici pe departe un buget care să ajute România să depăşească criza economică. Dimpotrivă, aş spune. Este un buget care pare a avea drept ţintă menţinerea formei acute a crizei în România cel puţin unul-doi ani de aci înainte. Două sînt argumentele: pe de o parte, prin proiectul de buget, guvernul Boc nu îşi propune dezvoltare, ci stagnare şi regres economic. Fluxul de bani nu vine nici în acest an ca urmare a lărgirii bazei de impozitare – înfiinţarea de noi agenţi economici, dezvoltare economică, creare masivă de locuri de muncă -, ci prin majorarea taxelor. Şi, în acelaşi timp, prin impunerea altora noi. Mai mult, acelaşi cabinet s-a dovedit a fi fundamental neinteresat şi organic nepriceput în a lua măsuri macroeconomice care să tempereze scumpirile. Concluzia? Anul 2010 debutează sub zodia reducerii agresive a consumului. Iar de aici diagnoza este simplă: sărăceşte populaţia, consumă din ce în ce mai puţin, TVA-ul, ca vector semnificativ de alimentare a bugetului, scade în volum absolut, la fel celelalte taxe directe şi indirecte. De unde subfinanţare, amputări bugetare în sănătate, educaţie, cultură, în sectorul public. Degradare galopantă a standingului social al populaţiei.
În al doilea rînd, proiecţia bugetară a anului 2010 nu îşi propune depăşirea crizei nici prin creare de locuri de muncă – dimpotrivă, prognoza (şi consecinţa acestei proiecţii) vorbeşte despre o majorare a actualului număr de şomeri cu 40 pînă la 50 de procente în anul în curs. Investiţiile corecte şi coerente în infrastrucură ar fi putut crea masiv locuri de muncă, atît în mod direct, cît şi prin stimularea orizontalei şi a consumului. O asemenea strategie este fundamental străină actualului cabinet. De unde şi concluzia: în timp ce ţările Uniunii Europene şi statele emergente ies cu motoarele economice bine turate din criza economică şi încep să o depăşească şi pe cea financiară, România se afundă. Se afundă – logic, aş spune – în imensa găleată a crizei în care se scaldă cabinetul Boc încercînd să se ridice trăgînd taman de mînerul acestei găleţi.