Pseudorevoluția ”supapă”

”Laboratoarele” lucrează nesmintit. Și lucrează bine. Pretextul oferit de starea emoțională creată de nenorocirea de la ”Colectiv” a venit ca o mănușă. Refuz teoriile conspiraționiste potrivit cărora tragedia a fost manipulant-premeditată. Dar nu pot să nu constat efectul pervers al fructificării ”Revoluției Colectiv”. Visceral, zeci de mii de tineri (și nu neapărat doar tineri) au ieșit în stradă, defulînd pe o clasă politică putredă. Și cerînd resetarea din temelii a poiliticului. În cele trei zile cît a ținut minunea, părea că STRADA se va impune. Că - nu după douăzeci de ani, cum spunea răposatul Brucan, ci după 25 - vom porni spre o normalizare. Eroare. Sintagma ”alegeri anticipate” a creat valuri de euforie. Dar numai în stradă. Președintele și partidele au eschivat-o fără jenă, bazîndu-se – și ”laboratoarele” au anticipat corect – pe emoționalitatea românilor care nu poate depăși cele trei zile. Durata maximă a cît ține o minune, adică. Apoi STRADA s-a dezumflat. Nu insist asupra fenomenului și a izvoarelor. Iar resetarea clasei politice, vînturată pentru cîteva momente, a fost reintrodusă în jobenul scamatorilor, dîndu-și adevărata măsură: funcția de supapă pentru salvarea actualilor actori politici. Este adevărat, binomul Ponta-Oprea a fost eliminat. O măruntă pierdere colaterală, absolut nesemnificativă, în contextul imensei mize: salvarea adevăraților actori ai politicului românesc. Efectul pseudorevoluției ”Colectiv” s-a relevat: corupția endemică este salvată. Vaca de muls a banului public este conservată. Da, o scurtă perioadă de timp, politicul infestat va ține post. Nu neapărat post negru. O ușoară dietă doar. Supapa care salvează acest politic și degajează masa critică acumulată se numește guvern tehnocrat și premier tehnocrat (deși această din urmă sintagmă este discutabilă, dincolo de competențele sau capacitățile franco-sălăjanului Cioloș). Guvernul tehnocrat urmează a fi, pentru cam un an, vitrina lucioasă care are rolul ascunderii marilor mizerii contemporane. Nemulțumirile următoarelor luni vor fluidiza spre tehnocrata guvernare, timp în care, cei care au generat mizeria națională, intră în conservare, într-un con de umbră, bazîndu-se pe indubitabila realitate: memoria colectivă este de scurtă durată. Cam ca a veverițelor. Scamatorul a jonglat cu abilitate. În anul ce va fi acoperit de un executiv neimplicat politic, chipurile, cenzura atenției publice va fi eludată de tehnocrația care guvernează România (scuzați, nu m-am putut abține). Iar la alegerile legislative, frumos îmbăiat în uitare și parfumat în ascundere, politicul infestat va răsări precum brîndușa de toamnă (și exact ca aceasta, aromitor, dar otrăvitor) și va ocupa iarăși, vorba actorului din film, toate gările. Între timp rulîndu-și la fereală găinările politice, confecționîndu-și listele și, mai cu seamă, conservînd aceleași mutre putrede. Parafrazîndu-l pe Schiller (Johann Christoph Friedrich von Schiller), în (Doamne, predestinat titlu pentru realitatea noastră contemporană) ”Hoții” (Die Räuber), scamatorul cu joben a spus, cu cinsim: STRADA și-a făcut datoria, STRADA poate să piară. Ca fenomen. Și STRADA, ca fenomen, deja a pierit, făcîndu-și datoria nu de a reseta un politic (scuzați) jegos, ci de a-i asigura supapa de salvare, de conservare. ”Contabilitatea” pseudorevoluției este simplă: parlamentul a rămas la fel de gonflat. Parlamentarii, tot ăia (cei ce în largă majoritate au fost și sînt, de-a dreptul repetitivi) generatorii haosului, corupției și mizeriei cronice, și-au conservat mandatele. Partidele – cu sistemul lor intern corupt – intră în refacere de imagine, decontul căzînd pe tehnocrații scoși din jobenul președintelui (cărora nu le contest bunele intenții în ruptul capului). Iar românii, autoprostiți încă o dată, vor prelungi, voinicește, la următoarele alegeri legislative, aceeași mizeră stare de lucruri. Cît despre chestiile extrem de simple, care ar fi dus la un bun început de asanare a mlaștinii politice actuale, gen limitarea oricăror mandate (președinte, parlamantar, consilier, primar, președinte de consiliu județean) la două, nici vorbă. Și rămîne exact ca-n ”Hoții”. Am zis!